Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Dâmbovița: O fată de 15 ani a fost violată în parc, sub privirile prietenilor

Dâmbovița: O fată de 15 ani a fost violată în parc, sub privirile prietenilor

Un articol de: - 08 Apr 2011, 15:14
Foto: ottawa.ctv.ca Eveniment

O tânără fată în vârstă de 15 ani a fost violată în parcul central din orașul Găești, județul Dâmbovița sub privirea colegilor, notează CanCan.

Potrivit informațiilor, fata își conducea o prietenă la toaletă, numai că pe drum a fost prinsă de un bărbat agresiv care a amenințat cu cuțitul, după care a violat-o.

Colegii fetei au sunt la 112, iar agresorul a fost prins de polițiști. Fata se află acum în stare de șoc.

Psihiatrii urmează să stabilească dacă bărbatul a avut sau nu discernământ atunci când a comis fapta.

Este vorba despre același individ care, în urmă cu un an, a amenințat cu un pistol de jucărie angajatele unei bănci. La momentul acela bărbatul a ajuns în fața psihiatrilor. Aceștia deciseseră că atacatorul are discernământ redus, i-au prescris un tratament și l-au eliberat. 

Citeşte mai multe despre:   viol,   parc,   colegi,   fata,   barbat,   Dambovita
 
 
 
Loading...