Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment SCANDAL între Dan Negru și TAROM: "Asta-i România..." (FOTO)

SCANDAL între Dan Negru și TAROM: "Asta-i România..." (FOTO)

Un articol de: - 02 Apr 2018, 15:43
Eveniment

Scandal între Dan Negru și Tarom, după ce prezentatorul tv a declarat public că este exasperat de prețul mare al biletelor pentru cursele interne practicat de compania națională.

Dan Negru vrea să petreacă Centenarul la Timișoara, alături de familia sa. Așa că, prezentatorul a cumpărat bilete pentru el, soția și cei doi copii încă de pe acum. Prețul total: mai mult de 400 de euro.

"Am luat-o de buna pe asta cu Centenaru’ așa ca pe 1 dec vreau sa-mi iau familia și sa ma duc acasa, la Timisoara, din București. Pe șosele, la 100 de ani de la Unire ,facem 10 ore, cu CFR vreo 12 cu tot cu întârzieri, ca va fi iarna și cu TAROM, compania statului roman, ne costa 463 euro ( 2 copii minori și 2 maturi). Cu bilete luate azi, cu 8 luni in avans!
Asta-i România Centenarului!?", scrie Dan Negru.

În replică, Tarom arată că pentru perioada respectivă biletele costă doar 317 euro.

"Cu privire la informațiile apărute în spațiul public despre prețurile biletelor TAROM pentru cursa București - Timișoara și retur, facem următoarea precizare: un bilet dus-întors, pentru o persoană, în perioada 1-2 decembrie a.c. poate fi achiziționat cu suma de 79,42 euro (cu toate taxele aferente, inclusiv bagaj de cală dus-întors).

Prim urmare, un grup de 4 persoane (2 adulți și 2 copii) în perioada 1- 2 decembrie a.c., dus întors, se poate îmbarca într-o cursă TAROM contra sumei de minim 317,68 euro.

Compania Națională TAROM încurajează pasagerii să călătorească pe calea  aerului între orașele din România. Atât timpul scurt  de deplasare, cât și  siguranța și nu în ultimul rând prețul reprezintă avantaje clare pentru pasageri.

Considerăm că TAROM prezintă cea mai bună ofertă pe acest segment. Având în vedere numărul mare de frecvențe, compania oferă flexibilitate pasagerilor. Mai mult decât atât, prețurile noastre includ toate taxele aferente zborului,  inclusiv bagajele de cală. Ofertele concurente nu includ nici măcar taxele de loc.

Taxele pentru bagajele de cală, pe care le percep companiile concurente, cresc prețurile iniția le cu 30%, sau chiar mai mult, depinzând de numărul de bagaje necesare"

 

Citeşte mai multe despre:   Dan Negru,   TAROM