Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Moment incredibil la gala dedicată Tamarei Buciuceanu. Dana Chera a avut un discurs greu de înțeles: Sunt consilier personal al lui Klaus Iohannis! 

Moment incredibil la gala dedicată Tamarei Buciuceanu. Dana Chera a avut un discurs greu de înțeles: Sunt consilier personal al lui Klaus Iohannis! 

Un articol de: B1.ro - 19 Dec 2018, 23:37
Foto: libertatea.ro Eveniment

Actrița Tamara Buciuceanu a fost aniversată, luni seară, la împlinirea a 65 de ani de carieră. În cadrul evenimentului organizat în cinstea marii actrițe a teatrului și filmului românesc a existat un moment care a lăsat loc multor semne de întrebare. Jurnalista Dana Chera (fostă Grecu - n.r.), de la Antena 3, a urcat pe scenă chiar la finalul galei, când invitații se pregăteau să părăsească sala, și a început să țină un discurs, vizibil emoționată, informează Libertatea

În speech-ul pe care l-a rostit în prezența Tamarei Buciuceanu, Dana Chera a vorbit despre președintele Klaus Iohannis, precizând că este consilierul acestuia, despre directorul Teatrului Național, Ion Caramitru, a numit Teatrul Metropolis „Teatrul Național al României” și a făcut referiri la viața de dincolo.

„Am simțit cum (Tamara Buciuceanu n.r.) își dorea foarte mult să fiu aici. Ăsta este motivul pentru care eu vorbesc, după atâta lume bună, după atâta lume în fața căreia mă plec. Uitați care e chestiunea, doamnelor și domnilor, ca să îmi revin un pic: undeva în spate, acolo – președintele Klaus Iohannis aduce mulțumiri acestei doamne, undeva în spatele domniei sale – directorul Teatrului Național aduce mulțumiri acestei doamne. În numele lor, în seara aceasta, ca și consilier personal îi spun doamnei Tamara Buciuceanu viață lungă și multă prețuire. Teatrul Metropolis a fost în seara asta Teatrul Național. A strâns aici pe scenă toate scenele teatrelor din România. Așadar, Teatrul Metropolis, „Teatrul Național al României”, prețuiește unul dintre cei mai valoroși actori români, dacă nu cumva cel mai valoros. (…) Să-i mulțumim în cuvinte, să ne plecăm ca gest și să închidem ochii ca să prindem momentul ăsta, ca să îl ducem cu noi până Dincolo. Unde cu siguranță ne vom întâlni. Toți. Am urcat pe scenă cu mari emoții și doar pentru că doamna Tamara Buciuceanu și-ar fi dorit să fiu aicea. La mulți ani, stimată doamnă, la mulți ani oamenilor care au spus azi la mulți ani și la mulți ani și oamenilor care nu au fost astăzi aici, dar cu siguranță undeva își vor rupe genunchii de suferință că nu au venit azi aici! Ca om de presă n-am decât să spun că aș fi transmis în direct, că aș fi făcut din asta un serial, că aș fi făcut seriale cu astfel de oameni. Din păcate, sunt un muritor de rând ca și dumneavoastră și ca mulți oameni care n-au putere în țara asta. Puterea mea este să vă spun să vă dea Dumnezeu sănătate!”, a spus Dana Chera

Potrivit sursei citate, în urma discursului acesteia, au existat persoane din sală vizibil contrariate, care se întrebau ce a vrut să spună, de fapt prezentatoarea tv. 

În seara galei dedicate Tamarei Buciuceanu, președintele Klaus Iohannis se afla la Viena, la un dineu oficial oferit de Cancelarul Republicii Austria, iar Ion Caramitru era la Timișoara, unde a primit titlul de Cetățean de Onoare al orașului. 


 

Citeşte mai multe despre:   Dana Chera,   Dana Grecu,   Tamara Buciuceanu,   Klaus Iohannis
 
 
 
Loading...