Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Daniel Funeriu: Educația era mai bună înainte de 1989, pentru că profesorii erau mai buni. În ultimii 31 de ani, cel mai mult s-a degradat calitatea cadrelor didactice (VIDEO)

Daniel Funeriu: Educația era mai bună înainte de 1989, pentru că profesorii erau mai buni. În ultimii 31 de ani, cel mai mult s-a degradat calitatea cadrelor didactice (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 22 Ian 2021, 20:03
Daniel Funeriu: Educația era mai bună înainte de 1989, pentru că profesorii erau mai buni. În ultimii 31 de ani, cel mai mult s-a degradat calitatea cadrelor didactice (VIDEO) FOTO: Facebook / Daniel Funeriu Eveniment

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, a declarat vineri, pentru B1 TV, că învățământul românesc era mai bun înainte de 1989 deoarece profesorii erau mai buni atunci. Învățământul era mai serios la acea vreme, a explicat Funeriu, deoarece exista exigență și autoritate. Acesta a mai precizat că, înainte de 1989, toți profesorii, cu excepția învățătorilor, aveau facultăți la care se intra foarte greu. Acum, mulți dintre profesori doar au trecut prin așa-numitele „fabrici de diplome”.

Fostul ministru a mai afirmat că azi informația e ieftină, dar provocarea ține de discernământ. „Sigur că oameni care sunt mai puțin educați și care nu au discernământ bazat pe educație științifică pot să creadă tot felul de prostii”.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

 

Daniel Funeriu: Învățământul în România era mai bun înainte de 1989

 

„Există un domn, Dragoș Iliescu, un om remarcabil, care a publicat niște studii destul de bine făcute care arătau că maximu' de coeficient intelectual s-a atins foarte aproape de zona lui 1989. Da, învățământul românesc era mai bun înainte de 1989, e o opinie foarte fermă pe care o am, dar nu trebuie să facem o confuzie privitoare la motivele pentru care era mai bine. Nu sistemul criminal comunist era mai bun, nu ideologia comunistă, care a fost o ideologie criminală, era mai bună, ci erau câteva elemente care făceau din învățământ să fie o chestiune mult mai serioasă decât azi. Exigența și autoritatea! Eram într-un sistem în care exigența profesorului, exigența sistemului față de profesor, exigența profesorului față de elev, exigența profesorilor față de părinți era mult mai mare și asta ducea la rezultate mai bune. 

La vremea respectivă, să intri la facutate era o chestiune foarte grea, intrau la facultate numai dintre cei buni, iar toți profesorii, mai puțin învățătorii, aveau facultate. Deja la nivelul cadrelor didactice era o selecție mai bună. 

Milioanelor de părinți din România nu le pasă de sistemul de educație, ci trebuie să vă pese de profesorul de la clasa copilului dvs. Copilul dvs nu e educat de sistem, ci de profesorul de la clasă, iar acela, conform tuturor studiilor, arată că face peste 80% din calitatea învățării”, a declarat Funeriu în emisiunea ”Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.S-a aflat cine o va înlocui pe Gina Pistol la “Chefi la cuţite”. Ce se întâmplă cu show-ul Asia Expres

 

Daniel Funeriu: Ce s-a degradat cel mai mult după 1989 e calitatea cadrelor didactice

 

Fostul ministru al Educației a explicat apoi că principala problemă a învățământului românesc ține de calitatea tot mai scăzută a cadrelor didactice.

„Ceea ce s-a degradat cel mai mult după 1989 încoace, dincolo de orice povești nemuritoare, e calitatea cadrelor didactice. De ce? Pentru că au intrat în sistem oameni care au făcut fabrici de diplome în loc să facă facultăți serioase, s-au înființat tot felul de structuri pedagogice total aiurea, în loc să se facă ceea ce în Legea din 2011 am spus că trebuie să se facă - master didactic cu pregătire profesională inițială și continuă de calitate.

Educația era mai bună pentru că pofesorii erau mai buni. Ceea ce trebuie să facem azi, dincolo de orice chestie, e să investim în calitatea profesorului”, a mai declarat fostul ministru.

 

Daniel Funeriu: Sigur că oameni care sunt mai puțin educați și care nu au discernământ bazat pe educație științifică pot să creadă tot felul de prostii

 

Acesta a mai precizat că azi informația e ieftină, dar provocarea ține de discernământ: „Azi, de la cea mai mică vârstă, ești chemat să ai discernământ: la ce te uiți pe net, de unde iei informația de pe net. În vremea respectivă, nu trebuia să ai discernământ pentru că ți se spunea un singur lucru. De exemplu atunci, fiind obligatorii vaccinurile, era foarte limpede că vaccinurile au salvat sute de milioane de oameni pe Pământ, era clar că toată lumea se va vaccina, nu se mai punea această problemă. Azi, cu toate aceste fake news-uri, chestiuni absolut aberante despre vaccinuri, sigur că oameni care sunt mai puțin educați și care nu au discernământ bazat pe educație științifică pot să creadă tot felul de prostii”. 

„Munca profesorului s-a schimbat în noul context în care informația este ușor accesibilă, iar meseria de profesor e schimbată. Totuși, trebuie să revenim la esență și să fim conștienți că toate aceste chestiuni cărora li se spun ”moderne”... De exemplu să-i învățăm pe copii să aibă gândire critică. Fraților, ca să ai gândire critică, înainte de toate trebuie să ai gândire, iar ca să ai gândire, trebuie să ai cunoștințe, doar prin cunoștințe poți să ai competențe care, la rândul lor, te ajută să dobândești mai ușor cunoștințele”, a mai declarat fostul ministru Daniel Funeriu în emisiunea ”Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir pe B1 TV.