Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Dascălii nemulțumiți protestează de Mărțișor

Dascălii nemulțumiți protestează de Mărțișor

Un articol de: - 02 Mar 2011, 12:45
Foto: evz.ro Eveniment

Profesorii protestează, miercuri, în fața Ministerului Educației. Sindicaliștii sunt nemulțumiți atât, din cauza salariilor mici, cât și din cauza unor prevederi din Legea educației.

Dascălii vor protesta de la ora 12.30 și vor continua să protesteze joi și vineri, informează Mediafax.

Sindicaliștii protestează în urma prevederilor Legii Educației, respectiv nereducerea cu două ore a normei didactice pentru personalul cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani și gradul didactic I și structura ciclurilor de învățământ și componența consiliilor de administrație ale școlilor.

De asemenea, profesorii nemulțumiți mai protestează față de încălcarea prevederilor Legii 118/2010 potrivit cărora începând cu data de 1 ianuarie 2011 ar fi trebuit să se revină la salariile din 2010 și față de refuzul Ministerului Educației de a recunoaște încadrarea personalului didactic potrivit Legii 221/2008.

Pe 11 februarie profesorii botoșăneni au protestat în fața Inspecoratului Școlar Județean din cauza întârzierii plății salariilor.

Citeşte mai multe despre:   proteste,   profesori,   Legea educatiei,   Ministerul Educatiei
 
 
 
Loading...