Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment De miercuri, se vor deschide alte două centre cu 10 puncte de vaccinare la Romexpo și la Clubul Seniorilor Mihai Eminescu

De miercuri, se vor deschide alte două centre cu 10 puncte de vaccinare la Romexpo și la Clubul Seniorilor Mihai Eminescu

Un articol de: Raluca Tindeche - 18 Ian 2021, 14:47
De miercuri, se vor deschide alte două centre cu 10 puncte de vaccinare la Romexpo și la Clubul Seniorilor Mihai Eminescu foto: Hepta.ro / Abaca Press / Moritz Thibaud/ABACA Eveniment

Prefectura Capitalei a hotărât, luni, în urma ședinței extraordinare a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, schimbarea destinației unor centre de vaccinare și mai precizează că se vor deschide, începând din 20 ianuarie, alte două centre cu 10 puncte de vaccinare. Este vorba despre Complexul Expozițional Romexpo și centrul de vaccinare amenajat la Clubul Seniorilor Mihai Eminescu. 

''Instituția Prefectului – Municipiul București informează că, astăzi, 18.01.2021, a avut loc Ședința extraordinară a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență.
Astfel, în aplicarea prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 3 din 12 ianuarie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, luând în considerare evoluția pandemiei de COVID-19 cauzată de noul coronavirus SARS-CoV-2, cu raportare la prevederile Ordinului nr. 2171/181/M.223/4380/2020 pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a aprobat schimbarea destinației următoarelor spații în centre de vaccinare:

1. Complexul Expozițional Romexpo, B-dul Mărăști nr. 65-67 – 12 centre și 64 puncte de vaccinare;
2. Centrul de zi Sfânta Maria, Str.Oituz nr. 9 – 1 centru și 5 puncte de vaccinare;
3. Centrul de Îngrijire și Găzduire Neghiniță, Str. Viitorului nr.54 – 1 centru și 4 puncte de vaccinare;
4. Circul Metropolitan, Aleea Circului, nr. 15 – 3 centre și 14 puncte de vaccinare;
5. Centrul cultural Eminescu, Parcul Național – 1 centru și 3 puncte de vaccinare
6. Palatul NaȚional al Copiilor București, B-dul Tineretului nr.8-10 – 2 centre și 8 puncte de vaccinare;
7. Grand Arena Mall, B-dul Metalurgiei nr 12-18 – 2 centre și 6 puncte de vaccinare;
8. Sun Plaza, Calea Văcărești nr.395 – 2 centre și 10 puncte de vaccinare;
9. City Office, Piața Eroii Revoluției – 1 centru și 4 puncte de vaccinare;
10. Centrul Multifuncțional ” Sf. Andrei ” – 1 centru și 4 puncte de vaccinare;
11. Clubul Seniorilor „Mihai Eminescu” – 1 centru și 6 puncte de vaccinare;
12. Universitatea Politehnica București – 3 centre și 16 puncte de vaccinare.

Facem precizarea că, în mare parte, centrele de vaccinare sunt deja operaționalizate – 14 centre de vaccinare cu 73 de puncte de vaccinare – iar celelalte sunt în fază avansată de amenajare, urmând a fi deschise etapizat, în funcție de cantitățile de vaccin alocate municipiului București și de cererile de vaccinare înregistrate prin intermediul platformei:https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login.
Astfel, începând cu 20.01.2021 își vor începe activitatea 2 centre cu 10 puncte de vaccinare, amenajate în cadrul Complexului Expozițional Romexpo și centrul de vaccinare amenajat la Clubul Seniorilor Mihai Eminescu, Calea Plevnei, nr. 234, sector 6.
Pentru centrele de vaccinare care își vor începe activitatea în data 20.01.2021 se pot face programări pe platforma: https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login.'', se arată în comunicatul transmis. 

Citeşte mai multe despre:   Prefectura Bucuresti