Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Descinderi în Vama Albița: 53 de vameși și polițiști de frontieră, reţinuţi

Descinderi în Vama Albița: 53 de vameși și polițiști de frontieră, reţinuţi

Un articol de: - 21 Feb 2011, 09:11
Foto: evz.ro Eveniment

Zeci de vameși și polițiști de frontieră au fost reținuți, luni dimineață, în urma unor descinderi ale ofițerilor Direcției Generale Anticorupție la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, precum și la locuințele acestora. Potrivit Mediafax, persoanele reţinute, 53 la număr, sunt suspectate de luare de mită şi trafic de ţigări. Traficul în zonă a fost blocat timp de circa două ore din cauza acțiunii. 

Conform sursei citate, o parte din vameşi au fost ridicaţi din locuinţele lor din Huşi, aflat în apropierea punctului de trecere a frontierei dar şi din comunele vecine şi sunt aduşi in dube, la Bucureşti.

La ora 8:00, circulaţia din zona Vămii Albiţa a fost reluată pe sensul de intrare în ţară, după care a fost reluat traficul şi la ieşire din ţară, dar numai pentru autoturisme. TIR-rile care aşteptau pe sensul de ieşire din ţară încă aşteaptă în vamă.

Vameşii şi poliţişti de frontieră de la Vama Albiţa, cea mai importantă frontieră din estul ţării, au fost monitorizaţi de anchetatori timp de câteva luni, conform unor surse judiciare. La Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa lucrează 114 persoane, din care 87 sunt vameşi.

Descinderi în Vama Albiţa


Zeci de vameşi şi poliţişti de frontieră, reţinuţi

De la începutul lunii februarie, au fost arestaţi 59 de angajaţi ai Punctului de Trecere a Frontierei Siret (Suceava), iar alte 90 de persoane sunt încarcerate în cadrul anchetei privind punctele Naidăş (Caraş Severin), Foeni şi Moraviţa (Timiş). Descinderile de la Albiţa vin la scurt timp după acţiunea desfăşurată la Vama Siret, unde a fost reţinut inclusiv fostul şef al Punctului de trecere a Frontierei, Aurel Anea.

Conform DNA, în cazul Vămii Siret a fost constituit un grup infracţional organizat în perioada septembrie 2010-ianuarie 2011, din care făceau parte lucrători din Poliţie şi vameşi. scopul grupării îl reprezenta colectarea unor sume de bani, sub formă de mită, pentru a nu denunţa anumite infracţiuni sau contravenţii comise la vamă. În special, banii erau ceruţi pentru a închide ochii la traficul de ţigări.

Liderul sindicatului Alianţei "Sed Lex", Vasile Marica, este unul dintre liderii sindicali acuzaţi că a luat mită de la mai mulţi lucrători vamali. Acuzaţia a fost formulată săptămâna trecută de către  fostul şef al Vamei Giurgiu, Marius Ungureanu, care  a declarat într-o conferinţă de presă că i-a dat lui Vasile Marica 2.000-2.500 de dolari pe lună, în perioada 1997-2006.

Declaraţiile lui Marius Ungureanu au fost făcute la doar o zi după ce preşedintele Traian Băsescu a susţinut că liderii sindicatelor poliţiştilor şi vameşilor ştiu mai multe decât spun în scandalul corupţiei de la punctele de frontieră şi cei reţinuţi ar putea proba că "regina se află printre liderii sindicali".


Citeşte mai multe despre:   descinderi,   perchezitii,   vama,   retinuti
 
 
 
Loading...