Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Noi dezbateri pe legile justiției în Comisia Iordache: OUG 92, la un pas de a fi adoptată 

Noi dezbateri pe legile justiției în Comisia Iordache: OUG 92, la un pas de a fi adoptată 

Un articol de: B1.ro - 12 Noi 2018, 11:45
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Zi plina la Comisia Specială din Parlament. Ordonanța 92 privind modificarea legilor justiției este la un pas de a fi adoptată de aleși. Parlamentarii din comisia condusă de Florin Iordache vor continua, luni, dezbaterile cu privire la OUG 92/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul Justiţiei, informează Agerpres. 

Una dintre prevederile cuprinse în textul adoptat la propunerea PSD se referă la faptul că judecătorii şi procurorii sunt eliberaţi din funcţie în cazul neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) şi e) ori a condiţiei privind buna reputaţie.

De asemenea, aleșii din Comisia specială au adoptat un amendament potrivit căruia procurorii care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii trei ani vor fi vor fi promovaţi la Parchetul de pe lângă ÎCCJ.

“Pentru a fi promovaţi în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii trebuie să nu fi fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, cel puţin 10 ani vechime în funcţia de procuror sau judecător, cel puţin gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel şi să fi fost declaraţi admişi în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acest scop”, se arată în textul citat.

Florin Iodache a precizat că se așteaptă o evaluare din partea CSM, înainte ca proiectul să ajungă în dezbatere la Senat, for decizional în acest caz. 
 

Citeşte mai multe despre:   Florin Iordache,   OUG 92