Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Cristian Diaconescu desfiinţează memorandumul de mutare a ambasadei române din Israel: E foarte grav, cineva să răspundă cu funcția!

Cristian Diaconescu desfiinţează memorandumul de mutare a ambasadei române din Israel: E foarte grav, cineva să răspundă cu funcția!

Un articol de: - 20 Apr 2018, 23:34
Cristian Diaconescu desfiinţează memorandumul de mutare a ambasadei române din Israel: E foarte grav, cineva să răspundă cu funcția! Eveniment

Anunţul lui Liviu Dragnea privind mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim a stârnit un adevărat scandal în România şi reacţii puternice de contestare din Occident. 

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu a avut la rândul său o reacţie vehementă afirmând că cineva trebuie să plătească cu funcţia pentru această situaţie deoarece a fost încălcată Constituţiei pentru că doar preşedintele poate decide mutarea unui misiuni diplomatice, iar, în plus, în acest caz nici nu au existat nici consultări cu partenerii europeni.

"Este o decizie politico-diplomatică pe care sper că a evaluat-o foarte bine Ministerul de Externe în momentul în care a propus-o. MAE ar fi trebuit să aibă consultări intense cu toți partenerii europeni. În urma acestor consultări, se pare că a ajuns la concluzia că trebuie să mergem pe contrasensul abordării europene, că este mai benefic pentru interesul României să se singularizeze din acest punct de vedere, astăzi, când vorbim.

În al doilea rând, constituțional vorbind, înființarea, desființarea și mutarea unei misiuni diplomatice sunt de competența președintelui - art. 91, alin.2 din Constituție.

Iar în al treilea rând, din punct de vedere al relațiilor diplomatice, mutarea sediului principal al ambasadei într-un oraș presupune cel puțin recunoașterea de facto a faptului că acel oraș este capitala statului de reședință. Deci, Guvernul Dăncilă a recunoscut Ierusalimul ca și capitală a statului Israel...

Ar fi interesant și unde își plasează viitorul sediu, în Ierusalimul de Est sau în Ierusalimul de Vest? E foarte grav, cineva să răspundă cu funcția!", a afirmat Cristian Diaconescu pentru ziare.com.

Scandalul a izbucnit odată cu anunțul făcut, joi seară, de liderul PSD Liviu Dragnea, conform căruia decizia privind mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim "a fost luată", Guvernul aprobând deja în acest sens "un memorandum prin care se începe demararea procedurilor"
 

Citeşte mai multe despre:   Israel,   Cristian Diaconescu,   Liviu Dragnea