Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Dinu Patriciu își așteaptă verdictul pe 2 august, imediat după referendum. Procurorii cer 20 de ani de pușcărie

Dinu Patriciu își așteaptă verdictul pe 2 august, imediat după referendum. Procurorii cer 20 de ani de pușcărie

Un articol de: - 19 Iul 2012, 12:18
Eveniment

Tribunalul București se va pronunța pe 2 august în dosarul Rompetrol, în care sunt inculpate 12 persoane, printre care și dinu Patriciu, anunță Mediafax.

Pentru Patriciu procurorii au cerut o pedeapsă cu închisoarea de 20 de ani, pedeapsa maximă.

Printre celelalte persoane acuzate în acest caz se numără Sorin Roșca Stănescu, Sorin Pantiș, Gabriela Anghelache. În cazul acestora, procurorii au cerut o pedeapsă de 10 ani de închisoare.

Pronunțarea sentinței ar urma să se facă imediat după referendumul din 29 iulie, privind suspendarea președintelui Traian Băsescu. În această săptămână Comisia Europeană a criticat dur Guvernul Ponta în raportul MCV, puterea actuală fiind acuzată de încercări repetate de încălcare a independenței justiției.

Citeşte mai multe despre:   Dinu Patriciu,   sorin rosca stanescu
 
 
 
Loading...