Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Distanțarea socială se evaporă când sunt reduceri: Zeci de oameni s-au îmbulzit într-un supermarket din Alexandria (VIDEO)

Distanțarea socială se evaporă când sunt reduceri: Zeci de oameni s-au îmbulzit într-un supermarket din Alexandria (VIDEO)

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 26 Noi 2020, 15:06
Distanțarea socială se evaporă când sunt reduceri: Zeci de oameni s-au îmbulzit într-un supermarket din Alexandria (VIDEO) Captură Video Total Impact Eveniment

Pericolul infectării cu coronavirus pare că-i lasă complet indiferenți pe unii români, atunci când văd reduceri de prețuri în fața ochilor. O demonstrează, din nou, scenele surprinse într-un supermarket Kaufland din Alexandria, Teleorman.

Miercuri, de la primele ore ale dimineții, zeci de oameni s-au îmbulzit în supermarketul Kaufland Alexandria, pentru a prinde produsele din carne, aflate la reducere.

În imaginile publicate de Total Impact se vede cum oamenii aleargă disperați spre raionul de carne.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

România se apropie rapid de 450.000 de infectări cu coronavirus, iar numărul oamenilor care au murit după ce s-au infectat a ajuns la 10.712. De altfel, joi s-a înregistrat un număr record de pacienți în stare gravă. Asta în condițiile în care medicii atrag atenția că secțiile ATI sunt supraaglomerate și fiecare pat se ocupă imediat cum se eliberează.

Autoritățile și specialiștii atrag în mod repetat atenția că e nevoie de respectarea unor măsuri simple - masca de protecție, igienă, distanțarea socială - pentru a împiedica virusul să se transmită. Regulile vor trebui respectate și după administrarea, cel mai probabil de la anul, a  vaccinului anti-COVID-19.