Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment DNA a descins la sediul FRF. Ce caută procurorii anticorupţie (VIDEO)

DNA a descins la sediul FRF. Ce caută procurorii anticorupţie (VIDEO)

Un articol de: -
Eveniment

Vizită neaşteptată, miercuri, la Federația Română de Fotbal (FRF).

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins, la sediul forului, vizate fiind o serie de contracte semnate în perioada 2008-2010, anunţă digisport.ro.

La acel moment, FRF era condusă de Mircea Sandu, iar unul dintre actualii candidați la președinția forului, Ionuț Lupescu, ocupa funcția de director general. 

Acțiunea procurorilor vine după o serie de declaraţii făcute de actualul președinte al forului, Răzvan Burleanu, despre Ionuț Lupescu, principalul său contracandidat la alegerile de pe 18 aprilie.

Burleanu a vorbit despre mai multe nereguli găsite în actele de la FRF, cu privire la contracte între instituție și firme ale lui Ionuț Lupescu, pe vremea când era angajat la Casa Fotbalului. El susţine că Lupescu s-ar fi folosit de un "artificiu" pentru a lua 300.000 de euro din conturile instituției.

Marţi, Ionuț Lupescu și-a depus candidatura la alegerile pentru postul de președinte al FRF

"Pentru mine, această competiţie trebuie să genereze o ofertă de programe, idei şi soluţii mai bune pentru viaţa fotbalului românesc şi pentru naţionala României. Am pornit pe acest drum ştiind că voi fi jignit şi atacat.

Eu nu voi vorbi despre ei, ci despre soluţii manageriale învăţate atât ca sportiv, cât şi în cel mai înalt for european de fotbal, UEFA. În discuţiile faţă în faţă cu persoanele abilitate să voteze la viitoarele alegeri vorbesc exclusiv despre soluţii", spunea Lupescu, marți, la sediul Federației Române de Fotbal, după ce și-a depus dosarul de candidatură.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.


 

Citeşte mai multe despre:   DNA,   FRF,   Ionut Lupescu,   Razvan Burleanu
 
 
 
Loading...