Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Anchetă de corupție la ANRP: Vicepreședinte Claudița Selavărdeanu, pusă sub urmărire penală de procurorii DNA

Anchetă de corupție la ANRP: Vicepreședinte Claudița Selavărdeanu, pusă sub urmărire penală de procurorii DNA

Un articol de: Sebastian Pricop - 20 Dec 2019, 13:16
Anchetă de corupție la ANRP: Vicepreședinte Claudița Selavărdeanu, pusă sub urmărire penală de procurorii DNA Eveniment

Procurorii DNA au dispus începerea urmăririi penale împotriva vicepreședintelui ANRP, Claudița Selavărdeanu sub acuzația că în perioada iunie-decembrioe 2019 a permis accesul unei persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase materiale.

De asemenea, în același dosar a mai fost pus sub urmărire penală un administrator al unei societății comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare, pentru că a avut acces la aceste informații.

Anunțul procurorilor DNA vine după ce parchetul anticorupție a făcut joi percheziții la sediul ANRP. După acestea, conducerea ANRP a dat asigurări că activitatea instituției nu este afectată. 

„Activitatea A.N.R.P. se desfășoară fără niciun impediment și nu a fost afectată de perchezițiile care au avut loc la un singur birou din cadrul instituției. Mai mult decât atât, ședințele Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.) și Comisiei speciale de retrocedare vor avea loc, potrivit programării, în data de 23 decembrie. Pe ordinea de zi a ședinței C.N.C.I. se află cca. 400 de dosare de despăgubiri care urmează a fi soluționate prin emiterea de decizii”, se arată într-un comunicat transmis de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Redăm mai jos integral comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale față de două persoane, în legătură cu accesul la informații nedestinate publicității menite să permită obținerea de foloase necuvenite în dosare de despăgubire de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), fapte presupus a fi săvârșite în perioada iunie-decembrie 2019, respectiv

SELAVĂRDEANU CLAUDIȚA, vicepreședinte al Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților (A.N.R.P.), pentru săvârșirea infracțiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale), 

 O persoană fizică, administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea de informații nedestinate publicității în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (36 acte materiale)

În Ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
 
În perioada iunie-decembrie 2019, suspecta Selavărdeanu Claudița ar fi pus la dispoziția celuilalt suspect, administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare, datele de identitate referitoare la 36 de persoane îndreptățite la despăgubiri, precum și informații privind valorile despăgubirilor din 26 dosare ale A.N.R.P., informații despre care ar fi luat la cunoștință în exercitarea atribuțiilor de serviciu în calitate de vicepreședinte A.N.R.P. și membru al Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor (C.N.C.I.). Dosarele respective ar fi fost aprobate în ședințele C.N.C.I. din perioada iunie-decembrie 2019, iar informațiile ar fi fost folosite de celălalt suspect (administrator al unei societăți comerciale de consultanță din Pitești specializată în soluționarea dosarelor de retrocedare), pentru a trimite persoanelor îndreptățite oferte de cesionare a drepturilor de despăgubire la prețuri mult mai mici decât valorile despăgubirilor aprobate, profitând de faptul că persoanele îndreptățite încă nu cunoșteau că dosarele lor fuseseră aprobate de către C.N.C.I. .
    
Celor două persoane li s-a adus la cunoştință calitatea procesuală de suspect, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Mare atenție! Dacă vezi acest obiect în cabina de probă sau în toaleta publică pleacă urgent de acolo. Ce este, de fapt

 Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Citeşte mai multe despre:   DNA,   ANRP