Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment DNA cere aviz pentru arestarea deputatului UDMR Marko Attila, cercetat pentru abuz în serviciu

DNA cere aviz pentru arestarea deputatului UDMR Marko Attila, cercetat pentru abuz în serviciu

Un articol de: - 21 Noi 2014, 17:28
Foto: romanialibera.ro Eveniment

Procurorii Direcțiai Naționale Anticorupție (DNA) au cerut, vineri seară, arestarea depuatului UDMR Marko Atilla, fiind acuzat de abuz în serviciu, potrivit unui comunicat al instituției.

”În conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 195 alin. 1 şi 2 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al României cererea și referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării ministrului Justiției, pentru a cere președintelui Camerei Deputaţilor încuviințarea reţinerii şi arestării preventive a deputatului MARKO ATTILA-GABOR, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit”, se arată în comunicat.

Pe numele lui Attila s-a dispus începerea urmăririi penale, efectuarea urmăririi penale faţă de suspect şi punerea în mişcare a acţiunii penale pentru următoarele fapte:

La data de 15.03.2011, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, compusă din Marko Attila, Bica Alina Mihaela, Bogdan Dragoş George, Alexandru Lăcrămioara și Diacomatu Sergiu Ionuț şi alte persoane, a aprobat raportul de evaluare corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, cu încălcarea prevederilor legale privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.

Astfel, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării.

Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expertul evaluator NUŢIU EMIL, de către membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

Membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24.02.2011 s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

Fapta inculpatului MARKO ATTILA-GABOR, împreună cu ceilalţi membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator NUŢIU EMIL, din cadrul S.C. BUSINESS EVALUATOR S.R.L., prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren în suprafaţă de 13 hectare, prin supraevaluarea acestuia, a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei, (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase.

În același dosar s-a cerut arestarea prevenită a șefei DIICOT Alina Bica, a Lăcrămioarei Alexandru, membru al Comisiei de Despăgubiri și a fostului vicepreședinte ANAF, Dragoș Bogdan.

Citeşte mai multe despre:   DNA,   arestare
 
 
 
Loading...