Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment DNA cere Parlamentului European ridicarea imunităţii lui Adrian Severin

DNA cere Parlamentului European ridicarea imunităţii lui Adrian Severin

Un articol de: - 05 Apr 2011, 16:18
DNA cere Parlamentului European ridicarea imunităţii lui Adrian Severin Foto: evz.ro Eveniment

Direcția Generală Anticorupție (DNA) a cerut, marți, Parlamentului European (PE) ridicarea imunității eurodeputatului Adrian Severin pentru suspiciuni privind săvărșirea infracțiunii de luare de mită, se arată într-un comunicat de presă emis de DNA.

Conform comunicatului cererea a fost trimisă Ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, acesta urmând să o transmită mai departe președintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek.

Solicitarea a fost făcută în baza art. 9 din capitolul III al Protocolului privind privilegiile şi imunităţile Uniunii Europene şi articolelor 6 şi 7 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European, ridicarea imunităţii parlamentare fiind o condiţie prealabilă efectuării investigaţiei penale în cadrul procesual legal.

La data de 21 martie 2011, în urma unor materiale audio video date publicităţii de publicaţia britanică The Sunday Times, procurorii DNA s-au sesizat din oficiu cu privire la posibile fapte de corupţie săvârşite de Adrian Severin, membru în Parlamentul European.


Citeşte mai multe despre:   DNA,   Parlamentul European,   coruptie,   adrian severin,   luare de mita