Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment DNA cere pentru a doua oară ridicarea imunităţii fostului ministru Florian Bodog, suspectat de abuz în serviciu și fals intelectual

DNA cere pentru a doua oară ridicarea imunităţii fostului ministru Florian Bodog, suspectat de abuz în serviciu și fals intelectual

Un articol de: Beatris Ionita - 08 Apr 2021, 14:02
DNA cere pentru a doua oară ridicarea imunităţii fostului ministru Florian Bodog, suspectat de abuz în serviciu și fals intelectual Eveniment

DNA cere, din nou, Senatului României încuviinţarea urmăririi penale a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog. Acesta este suspectat că şi-ar fi angajat o consilieră care nu se prezenta la muncă, deşi încasa salariul. O cerere similară a fost respinsă de Senat în septembrie 2019.

Direcția Națională Anticorupție îl suspectează pe Florian Bodog de următtoarele infracțiuni: 

  • abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (12 acte materiale)
  • fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale)
  • fals în înscrisuri sub semnătură privată (trei infracțiuni, potrivit stiripesurse.ro.

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că demnitarul ar fi acționat în mod direct pentru ca o persoană angajată în funcția de consilier personal să își încaseze drepturile salariale pe o perioadă de 12 luni fără să se fi prezentat la serviciu și fără să fi prestat activitățile la care era obligată prin contract; totodată, deoarece aceasta nu era prezentă fizic la locul de muncă, demnitarul ar fi semnat în locul persoanei respective o serie de acte.

În perioada februarie 2017 - ianuarie 2018, demnitarul (care în prezent nu mai ocupă funcția de ministru), deși cunoștea că persoana angajată în funcția de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu și nu a prestat activitățile la care era obligată prin contractul individual de muncă și fișa postului, ar fi atestat în mod nereal prezența acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezență și nu a luat măsuri pentru sancționarea disciplinară. Astfel, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obținut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 75.656 lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

În același context, în perioada februarie - octombrie 2017, în vederea producerii de consecințe juridice, fostul ministru ar fi falsificat semnăturile persoanei respective pe două contracte individuale de muncă și pe o declarație pe proprie răspundere.

La data de 23 septembrie 2019, Senatul a respins o cerere similară a DNA de încuviințare de începere a urmăririi penale a aceluiași demnitar.

Ulterior, au rezultat date și indicii rezonabile privind săvârșirea, de către fostul ministru, și a altor infracțiuni, respectiv trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, precum și a unui alt act material care intră în conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție precum și volumele cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Tragedie în lumea artistică! A murit o mare valoare a României, la doar 43 ani, din cauza Covid-19

Citeşte mai multe despre:   Florian Bodog,   DNA,   inceperea urmăririi penale