Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment DNA: Despăgubirile date de comisia în care a fost Alina Bica, mai mari decât cele plătite de ANRP în 2011

DNA: Despăgubirile date de comisia în care a fost Alina Bica, mai mari decât cele plătite de ANRP în 2011

Un articol de: - 21 Noi 2014, 22:23
Foto: ziuaconstanta.ro Eveniment

Procurorii anticorupţie arată, în referatul cu propunerea de arestare a Alinei Bica şi a altor trei persoane, că despăgubirile pe care le-au acordat în dosarul terenului supraevaluat sunt mai mari decât totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011.

"Consecinţa deosebit de gravă a acestei activităţi infracţionale abuzive a inculpaţilor, în calitate de membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, rezultă din faptul că suma de 377.282.300 lei plătită în acest dosar de despăgubire este mai mare decât totalul despăgubirilor civie plătite de ANRP în tot cursul anului 2011, care a fost de 249.882.000 lei (a se vedea raportul de Control al Curţii de Conturi din 2013)", notează procurorii anticorupţie în referatul cu propunere de arestare preventivă a şefului DIICOT, Alina Bica.

Mai mult, anchetatorii susţin, în acelaşi document, că cei care au fost despăgubiţi "au realizat profit exorbitant, în timp ce ANRP s-a găsit în situaţia de a lăsa nesoluţionate alte mii de dosare de reconstituire".

"Activitatea infracţională a fost desfăşurată de inculpaţi şi a constat într-un cumul infracţional prin care bugetul public a fost irosit şi practic furat în interesul unei singure persoane beneficiare şi favorite, consecinţa fiind nedreptăţirea altor titulari de drepturi ale căror dosare de despăgubire nu au fost soluţionate şi care nu puteau spera la aşa supraevaluări dacă nu cunoşteau filiera", conform documentului citat.

Mai mult, potrivit sursei menţionate, Alina Bica, dar şi ceilalţi membri ai comisiei şi-au "încălcat, negat şi nesocotit" obligaţia de a analiza şi a dezbate asupra raportului de evaluare.

"Raportul a fost unul eronat grosolan supraevaluat în scopul îmbogăţirii fără drept şi în scopul asigurării unor rezerve pentru mituirea unor membrii care au ajutat – sub acest aspect cercetările fiind în curs - iar efectele se răsfrâng asupra unei colectivităţi de persoane îndreptăţite la despăgubiri, care la rândul său a formulat cereri de despăgubire, dar care a fost tratată doar formal, prin înregistrarea dosarului,deşi are drepturi ce a-r fi trebuit susţinute şi respectate de aceşti inculpaţi", subliniază procurorii anticorupţie.

Şefa DIICOT este prezentată, vineri, instanţei supreme, cu propunerea de arestare preventivă în dosarul despăgubirilor pentru un teren supraevaluat.

Citeşte mai multe despre:   DNA,   despăgubiri,   Alina Bica,   comisie,   ANRP
 
 
 
Loading...