?>
Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un nou doctor fals descoperit în sistemul medical românesc: A inventat o diplomă de medic și lucrează de 10 ani la Spitalul de Urgență Ilfov. Ce spune președintele Colegiului Medicilor

Un nou doctor fals descoperit în sistemul medical românesc: A inventat o diplomă de medic și lucrează de 10 ani la Spitalul de Urgență Ilfov. Ce spune președintele Colegiului Medicilor

Un articol de: B1.ro - 12 Feb 2019, 09:24
Eveniment

Continuă seria medicilor falşi descoperiţi în timp ce profesează în sistemul medical românesc! Libertatea a făcut public cazul Ralucăi Daniela Bîrsan care profesează la Spitalul Judeţean Ilfov, un spital de stat, cu o diplomă grosolan falsificată şi pe baza unui contract de „voluntar cu activitate medicală”, fără parafă de la DSP şi fără nici un aviz de la Colegiul Medicilor, dar protejată de conducerea spitalului.

Aceasta se prezintă drept rezidentă în faţa pacienţilor, dar întrebată de jurnalişti susţine că nu a intrat la rezidenţiat şi activează ca voluntar. 

Rugată să spună ce studii medicale are, Raluca Daniela Bîrsan pretinde că „am absolvit UMF în 2013” şi a pus la dispoziţia ziarului o diplomă cu numele său. Diploma „de absolventă” se află şi în dosarul depus de ea la Spitalul Județean Ilfov. La solicitarea Libertatea, Universitatea de Medicină şi Farmacie a căutat-o după CNP pe Raluca Daniela Bîrsan, „doctorul” în vârstă de 30 de ani, în baza de date a absolvenţilor unde nu se află nicio menţiune despre aceasta.

"Nu este absolventa noastră, iar diploma arată ca un fals, după mai multe repere!”, a afirmat Cătălin Cîrstoiu, decanul Facultăţii de Medicină de la UMF Carol Davila.De asemenea,ă

 Gheorghe Borcean, președintele Colegiului Medicilor, sustine că Raluca Daniela Bîrsan nu figureaza in baza de date.

"În cursul dimineții de astăzi s-au făcut verificări în baza de date a Colegiului Medicilor din România și nu figurează în baza noastră de date. Și dacă ar fi fost voluntar, trebuia să aibă o înregistrare la Colegiul Medicilor și trebuia cu acea înregistrare să meargă la spital pentru a face un contract de voluntariat. E o formă legală în care unul își declară dorința de a deveni voluntar. Spitalul, sectia spune aș avea nevoie de el aici și atunci faci un document cu conducerea spitalului în care pune diploma, certificatul profesional de calificare și înregistrarea de la Colegiul Medicilor cu plata asigurării de malpraxis", a declarat Gheorghe Borcean pentru Digi24.

Surse din spital, citate de Libertatea, susţin că medicul nici nu ar avea diploma de Bacalaureat, exact ca în cazul medicului Matteo Politi, aflat acum în arest preventiv pentru 3 infracţiuni.

Deşi nu are nicio calificare pentru a activa în acest domeniu, Libertatea a prezentat şi imaginea în care se vede cum falsul medic în blocul operator ginecologic, când coase o pacientă. 

Pus în faţa acestui caz, managerul Spitalul Judeţean Ilfov, Arghir Vasile Ciobotaru, a întrerupt contractul cu Raluca Daniela Bîrsan, a dat vina pe „şefii de secţie” şi a dat afară reporterii din spital cu trei oameni de ordine! 
 

 
 
 
Loading...