Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Doliul naţional din 13 august dă peste cap programul evenimentelor. Ce concerte importante au fost amânate

Doliul naţional din 13 august dă peste cap programul evenimentelor. Ce concerte importante au fost amânate

Un articol de: B1 TV - 07 Aug 2016, 10:50
Doliul naţional din 13 august dă peste cap programul evenimentelor. Ce concerte importante au fost amânate Eveniment

Doliul naţional din 13 august dă peste cap programul evenimentelor! Spellground, cel mai mare festival de muzică de pe litoralul românesc a fost deja anulat, în timp ce programele altor evenimente de acest fel au fost decalate.

61 de trupe româneşti şi internaţionale ar fi urmat să urce pe cele trei scene de la Spellground, cel mai mare festival de muzică de pe litoralul românesc, programat între 12-14 august.

Numai că evenimentul a fost anulat, după ce Universitatea Ovidius Constanţa, partener oficial al festivalului, a cerut să fie respectată ziua de 13 august ca zi de doliu naţional, prin eliminarea manifestărilor muzicale de pe terenul instituţiei de învăţământ.

Pe terenul Universităţii Ovidius ar fi trebuit poziţionate principalele două scene ale festivalului, Master Stage şi Ground Stage, care însumau 70% din showurile live din programul Spellground.

Organizatorii evenimentului şi-au exprimat regretul, însă susţin că nu au avut altă soluţie.

"Un festival nu poate fi rupt în jumătate, este un tot unitar. Am luat în calcul doar anularea zilei de 13 din programul festivalului, dar fără încasările de sâmbătă, cea mai bine vândută zi, ne e imposibilă susţinerea întregului eveniment din punct de vedere financiar şi logistic.", a spus Nicoleta Petre, Director Comunicare Spellground, potrivit Mediafax.

Cei care au cumpărat bilete sau abonamente pentru festival îşi pot recupera banii începând cu 12 august, din toate reţelele de ticketing, au anunţat organizatorii evenimentului de la malul mării.

Organizatorii Rockstadt Extreme Fest, festival programat la Râşnov între 11 şi 14 august, sunt puşi şi ei în încurcătură de doliul naţional.

„Noi avem evenimente de joi până duminică, discutăm ce vom face şi ce soluţii avem la îndemână", au spus organizatorii evenimentului, scrie Adevărul.Graniță ÎNCHISĂ! Cine NU va mai putea intra, sub nicio formă!

Festivalul Summer Well, care va avea loc la Buftea, şi a cărui primă zi coincide cu momentul în care vor avea loc funeraliile Reginei Ana, şi-a adaptat programul. Astfel muzica va porni abia după ce Majestatea Sa va fi înmormântată.

Citeşte mai multe despre:   concerte