Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Dolj: Un bărbat de etnie romă și-a construit o casă din banii primiți ca ajutor social în Marea Britanie

Dolj: Un bărbat de etnie romă și-a construit o casă din banii primiți ca ajutor social în Marea Britanie

Un articol de: - 08 Dec 2014, 13:37
Dolj: Un bărbat de etnie romă și-a construit o casă din banii primiți ca ajutor social în Marea Britanie Foto: dailymail.co.uk Eveniment

Ion Lazăr, un bărbat de etnie romă susține că și-a construit o casă în comuna Argetoaia din Dolj cu banii primiţi ca ajutor social în Marea Britanie, relatează Daily Mail.

Lazăr, de 36 ani, care colectează fier vechi în Londra, nu plăteşte taxe deoarece câştigă prea puţin şi pretinde ajutoare sociale în valoare de 1.700 de lire sterline pe lună.

Într-un documentar difuzat de Channel 5 în această săptămână, el afirmă că ajutoarele primite în Marea Britanie l-au ajutat să îşi îmbunătăţească viaţa în comuna Argetoaia.

Bărbatul a mers în Marea Britanie alături de alți cinci imigranți în momentul în care au fost ridicate restricţiile privind piaţa muncii pentru România, în ianuarie 2014. În aprilie, el a apărut într-un alt documentar difuzat de Channel 5 care urmărea viaţa romilor din Marea Britanie. El dezvăluia atunci că intenţionează să strângă banii din ajutoarele sociale pentru a-i duce acasă la familia sa.

"Ştiu că este foarte, foarte uşor să iei ajutoare în Anglia ... Îmi dă o casă gratuit, îmi dă bani, îmi dă de toate", declara el.

„Sunt foarte fericit pentru că în Anglia am făcut aceşti bani. Ce poţi spune - mulţumesc Anglia, m-a ajutat. Am tot ce îmi trebuie acum. Cred că în doi sau trei ani voi face 60.000 de lire sterline, poate şi mai mult“, afirmă Lazăr.

„Toţi banii care vin din ajutoare şi din munca mea merg în România, pentru că am o familie“, explică el.

În 10 luni cât a stat în Marea Britanie, Lazăr a economisit 14.000 de lire sterline pentru a-şi face o casă cu trei dormitoare, baie şi pentru a cumpăra un televizor pentru soţia sa Maria şi cei trei copii.

Săptămâna trecută, premierul britanic David Cameron a anunțat că le va interizce imigranților accesul la beneficii sociale timp de patru ani după ce s-au mutat în Marea Britanie. Anterior, Germania a averitzat Marea Britanie să nu încalce regulile Uniunii Europene privind libertatea de circulaţie.

Citeşte mai multe despre:   casa ,   Marea Britanie