Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Fost șef al Cancelariei în Guvernul Tăriceanu, inculpat în dosarul în care liderul ALDE, acuzat de luare de mită, a fost scăpat de Senat

Fost șef al Cancelariei în Guvernul Tăriceanu, inculpat în dosarul în care liderul ALDE, acuzat de luare de mită, a fost scăpat de Senat

Un articol de: Sebastian Pricop - 18 Iun 2019, 18:55
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Procurorii DNA merg mai departe cu dosarul în care Tăriceanu era acuzat de luare de mită în valoare de 800.000 de euro, în ciuda faptului că Senatul nu a încuviințat începerea urmării penale pe numele liderului ALDE și a blocat astfel ancheta în cazul său.

Marți, DNA a anunțat începerea acțiunii penale în cazul lui Marian-Marius Dorin, la data faptei șef al cancelariei prim-ministrului și Petru Berteanu, la data faptei administrator al unor societăți comerciale, pentru complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, în cursul anului 2007, Berteanu și Marian Marius-Dorin au ajutat un înalt demnitar să pretindă, iar, în cursul anului 2008 să primească, în mai multe tranșe, foloase materiale de la reprezentanții unei companii austriece din domeniul IT, în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea a patru hotărâri de guvern (ce priveau, printre altele, încheierea mai multor acte adiționale la un contract comercial derulat de companie ce avea ca obiect închirierea de către statul român a unor licențe IT). În baza acestei înțelegeri, reprezentanții companiei au achitat un comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la statul român, prin intermediul unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore, arată procurorii.

Potrivit DNA, suma de 800.000 dolari a fost folosită pentru stingerea unei datorii pe care demnitarul o avea către o firmă, reprezentând contravaloarea unor servicii de consultanță politică.

Centrul acestui dosar era Călin Popescu Tăriceanu, el fiind prim-ministrul în funcție care ar fi primit mita de 800.000. Doar că după ce au tergiversat timp de 6 ani, senatorii au decis să facă scut în jurul liderului ALDE și să nu permită continuare investigației.

Citeşte mai multe despre:   Calin Popescu Tariceanu
 
 
 
Loading...