Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Dosarul privind Secţia de Arşi de la Spitalul Floreasca ajunge la DNA. Secţia a fost inaugurată de trei ori, dar nu a funcționat nicio zi (VIDEO)

Dosarul privind Secţia de Arşi de la Spitalul Floreasca ajunge la DNA. Secţia a fost inaugurată de trei ori, dar nu a funcționat nicio zi (VIDEO)

Un articol de: -
Eveniment

Dosarul privind Secţia de Arşi de la Spitalul Floreasca ajunge la Direcţia Naţională Anticorupţie, informează B1 TV. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au declinat la DNA dosarul în care se fac cercetări în legătură cu nefuncţionalitatea Secţiei de Arşi. Secţia a fost inaugurată de trei ori, însă nu a funcţionat niciodată până acum.

Dosarul a fost deschis iniţial de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, care a trimis cauza pentru continuarea anchetei la Parchetul Capitalei, de unde a ajuns la procurorii anticorupție.

Urmărirea penală pentru abuz în serviciu în cazul Secţiei de Arşi de la Spitalul Floreasca a fost începută pe 25 de mai de Parchetul Judecatoriei Sectorului 1, care a primit atunci o sesizare de la Corpul de Control al Guvernului, după ce au fost găsite mai multe nereguli.

Dosarul privind Secţia de Arşi de la Spitalul Floreasca ajunge la DNA

Inaugurată cu surle şi trâmbiţe acum un an, Secţia de Arşi de la Spitalul de Urgenţă Floreasca era prezentată drept una dintre cele mai mai moderne din Europa, singura ce deţine o capusă de oxigeno-terapie din România. De pacienții cu arsuri pe mai mult din 50% din suprafaţa corpului urma să se ocupe o echipă medicală aptă să rezolve aici și problemele de neurochirurgie, ortopedie sau chirurgie abdominală. Din nefericire, teoria nu a fost tot una cu practica. A demonstrat-o tragedia de anul trecut de la ”Colectiv”.

Clinica de Arşi în care s-au investit peste 8,5 milioane de euro a rămas nefolosita, din cauza lipsei de personal. Niciunul dintre cei 14 răniţi internaţi în stare critică la Spitalul de Urgernţă Floreasca nu a ajuns în clinica dotată cu aparatură de ultimă generaţie pentru îngrijirea bolnavilor cu arsuri grave.

Zeci de tineri care au suferit arsuri grave puteau fi tratați acolo. Secţia a rămas nefolosită din două motive. Profesorul Ioan Lascăr spunea că personalul lipsește, iar capacitatea era prea mică pentru numărul mare de pacienţi.

Anul acesta Secția de Arși de la Spitalul Floreasca a fost inaugurată pentru a treia oară în ultimii șase ani.

Citeşte mai multe despre:   ancheta,   DNA,   spitalul floreasca,   abuz in serviciu
 
 
 
Loading...