Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Două focare de COVID-19 în Bacău. O angajată a Tribunalului ar fi mințit la ancheta epidemiologică

Două focare de COVID-19 în Bacău. O angajată a Tribunalului ar fi mințit la ancheta epidemiologică

Un articol de: Andrei Vlad - 25 Sep 2020, 16:18
Două focare de COVID-19 în Bacău. O angajată a Tribunalului ar fi mințit la ancheta epidemiologică Foto: Hepta Eveniment

Bacăul se numără printre județele cu cele mai multe cazuri de COVID-19, la nivel național. În ultimele 24 de ore, a depășit încă pragul de 100 de cazuri. În acest moment există două focare. Unul la Tribunalul Bacău, iar altul, la o fabrică de confecții. 

Din informațiile comunicate de presa locală, la Tribunalul Bacău este vorba despre 3 grefiere testate pozitiv, care lucrează la același birou. Două dintre acestea manifestă simptome destul de grave. Sursa de infectare, prima grefieră testată pozitiv, ar fi mințit la ancheta epidemiologică, informează Ziarul de Bacău

„În acest moment, trei dintre grefierii Tribunalului Bacău ne-au comunicat că au primit rezultate pozitive la testul RT-PCR pentru Covid-19. Starea lor este stabilă, se află în izolare și primesc tratament, și le dorim însănătoșire grabnică. Tribunalul Bacău nu se poate pronunța asupra modalităților de infectare, DSP Bacău fiind instituția abilitată să conducă anchete epidemiologice și să comunice rezultatele acestor anchete”, a transmis Tribunalul Bacău prin intermediul unui comunicat de presă. 

Celălalt focar este la o fabrică de confecții. 19 angajați au fost confirmați pozitiv.

 

COVID-19. 119.600 de infectări, 96.100 de vindecați, 4.600 de decese la nivel național

 

Grupul de Comunicare Strategică anunță, vineri, că în ultimele 24 de ore, la nivelul întregii țări, au fost confirmate 1.629 de noi infectări cu SARS-CoV-2, cu zece mai puține ca ieri. În același interval, 24-25 septembrie, ora 13.00, au fost prelucrate 25.494 de teste. În România, 508 pacienți infectați cu COVID-19 se află internați la ATI. 

De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 119.683 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus , dintre care 96.158 de pacienți au fost declarați vindecați.

Ce tragedie! Nouă persoane AU MURIT după ce au MÂNCAT acest PREPARAT! NU există antidot pentru asta

Citeşte mai multe despre:   COVID-19,   coronavirus,   Bacau