Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Dragnea, la moaştele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla

Dragnea, la moaştele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla

Un articol de: B1 TV - 12 Oct 2013, 12:14
Dragnea, la moaştele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla Eveniment

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Iaşi, după ce s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva, că s-a rugat pentru cei care "au gândit rău" cu dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA.

"M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla şi cu ce au gândit să facă. M-am rugat pentru toţi cei care au avut duşmănie în suflet şi au gândit rău”, a spus vicepremierul, scrie Mediafax, când a fost întrebat de jurnalişti dacă s-a rugat şi pentru problemele sale cu Justiţia.

El a mai spus că, în primul rând, s-a rugat pentru ţară.

"M-am rugat pentru ţară, recunosc. Pentru că, spre deosebire de anii trecuţi când veneam aici, acum am avut şansa sau neşansa să înţeleg mai multe din ce se întâmplă în ţară. E nevoie de foartă multă unitate şi foarte multă înţelepciune pentru noi toţi. Pentru asta m-am rugat şi pentru noi toţi", a spus Liviu Dragnea.

Ulterior, Dragnea a participat la o procesiune religioasă pe străzile Iaşiului.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi cele ale Sfântului Simeon a fost purtată, pe umeri, vineri seară de preoţi, pe o distanţă de câţiva kilometri.

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea