Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Liviu Dragnea susţine că vor apărea alte dosare împotriva sa: Se fac cereri de redeschidere. Sunt la ÎCCJ, ne judecăm

Liviu Dragnea susţine că vor apărea alte dosare împotriva sa: Se fac cereri de redeschidere. Sunt la ÎCCJ, ne judecăm

Un articol de: B1.ro - 11 Iul 2018, 22:12
Eveniment

Liviu Dragnea este tot mai speriat de faptul că ar putea fi condamnat definitiv în justiţie. Preşedintele PSD a susţinut, miercuri seară, că mai multe dosare pe care le-a avut în trecut ar putea fi redeschise.

"Încep alte dosare, se fac cereri de redeschidere a unor dosare închise de ei acum 4 - 5 ani. Sunt la ÎCCJ, ne judecăm. Probabil o sa deschidă ceva de când eram în liceu, de dinainte de a mă naște. Nu sunt prost, e clar că miza principală a lui Iohannis e ca eu să nu mai exist", a declarat Liviu Dragnea la Antena 3.

Preşedintele PSD a acuzat că şi în primele sale două dosare ar fi fost condamnat fără dovezi.

"În dosarul referendumul, eu am fost condamnat pentru ceva de care nu am fost acuzat. Te trimite în instanță pentru că ai omorât un om, în timpul procesului îl aduci și îl vezi că e viu. (...)
Am fost adus în acest dosar (nr. dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman) prin declarațiile date de două inculpate, sub presiune, în fața DNA, dar în instanță au spus că nu e așa. Au fost anulate.

Cum să fii condamnat? Cât poți duce? Încep alte dosare. Fac cerere să deschide alte dosare, pe care tot ei le-au închis. Poate o să ceară să deschidă din scoala generală, dinainte să mă nasc", a acuzat Liviu Dragnea.
 

Citeşte mai multe despre:   Liviu Dragnea
 
 
 
Loading...