Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Liviu Dragnea: Coaliţia PSD-ALDE îl sprijină pe Tudorel Toader pentru sesizarea CCR privind refuzul lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi

Liviu Dragnea: Coaliţia PSD-ALDE îl sprijină pe Tudorel Toader pentru sesizarea CCR privind refuzul lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi

Un articol de: - 19 Apr 2018, 22:28
Liviu Dragnea: Coaliţia PSD-ALDE îl sprijină pe Tudorel Toader pentru sesizarea CCR privind refuzul lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi Eveniment

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, joi seară, că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, va fi susţinut de coaliţia guvernamentală în iniţiativa sa de a sesiza Curtea Constituţională privind un conflict juridic de natură constituţioanală comis de Klaus Iohannis prin refuzul de a revoca procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi.

"Domnul Tudorel Toader a anunţat că va sesiza Curtea Constituţională, iar asta înseamnă că are argumente foarte serioase şi solide privind asta şi nu o face din nişte raţiuni personale. O face pentru că este foarte convins de justeţea celor 20 de argumente din raportul prezentat şi vrea să continue această acţiune. Crede foarte mult în demersul făcut", a precizat Liviu Dragnea.

Întrebat dacă Tudorel Toader este sprijinit de coaliţie în acest demers, Liviu Dragnea a răspuns decis "categoric da".

Liviu Dragnea l-a criticat şi pe preşedintele Klaus Iohannis, afirmând că acesta nu vrea să asculte dezvăluirile despre abuzurile din sistem.

"Nu nerevocarea m-a deranjat ci atitudinea preşedintelui faţă de dezvăluirile uluitoare care au ieşit. Acest sistem nu doar că nu a funcţionat, ba dimpotrivă a funcţionat foarte rău şi a generat multe abuzuri. Preşedintele se face că nu vede că această instituţie nu a funcţionat", a afirmat liderul PSD.

Liviu Dragnea a mai reclamat faptul că pe lângă faptul că nerevocarea a fost o decizie politică, precum a spus Iohannis, dar a fost şi una cu iz electoral, afirmând că cine l-a sfătuit să procedeze aşa a făcut o greşeală.

"M- a deranajat atitudinea pasivă faţă de grozăvia dezvăluirilor care au ieşit", a punctat Dragnea.
 

Citeşte mai multe despre:   Klaus Iohannis,   Tudorel Toader ,   Liviu Dragnea