Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ecaterina Andronescu: Irina Drăghiea, fosta concurentă de la „Burlacul”, va fi demisă din funcția de director al Liceului Pedagogic din Severin

Ecaterina Andronescu: Irina Drăghiea, fosta concurentă de la „Burlacul”, va fi demisă din funcția de director al Liceului Pedagogic din Severin

Un articol de: - 02 Aug 2012, 12:36
Eveniment

Protestul profesorilor de la Liceul Pedagogic din Turnu Severin s-a finalizat cu un succes. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat miercuri că o va demite pe Irina Drăghiea, fiica prefectului din Mehedinţi și fostă concurentă la emisiunea „Burlacul”, numită recent în fruntea instituției.

„Problema de la Colegiul Pedagogic din Drobeta-Turnu Severin a fost rezolvată, directoarea Irina Drăghia va fi revocată din funcţie", a declarat Andronescu pentru Mediafax.

Profesorii din liceu au scris o petiție către Ministerul Educației, în care cereau retragerea numirii acesteia din funcția de director, precizând că Irina Drăghiea „nici măcar nu este titulară” în școala unde ei activează.

Citeşte mai multe despre:   director,   liceu,   ecaterina andronescu
 
 
 
Loading...