Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Ecaterina Andronescu: Nu mă interesează raportul ministrului Justiției, mă interesează...

Ecaterina Andronescu: Nu mă interesează raportul ministrului Justiției, mă interesează...

Un articol de: - 26 Feb 2018, 18:04
Eveniment

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat luni că nu o interesează raportul prezentat de ministrul Justiției, privind activitatea DNA, și că mai importante i se par înregistrările difuzate în spațiul public, în care apar declarații ale unor procurori de la DNA Ploiești. 

"Nu mă interesează acest raport, mă interesează acele înregistrări. Dacă acele înregistrări sunt adevărate, avem o problemă imensă în instituţiile de acest fel. Dacă acele înregistrări sunt corecte, cei de acolo nu mai au ce căuta în instituţiile respective, dacă nu sunt corecte cineva trebuie să scoată la lumină instituţia", a declarat Andronescu, potrivit Agerpres.

„Ministrul poate să propună preşedintelui, ministrul a avut probabil argumentele, a cerut preşedintelui, procedura este în desfăşurare, pentru că raportul ministrului Justiţiei merge la CSM, la secţia de procurori, şi de acolo, chiar dacă este cu aviz consultativ, este totuşi o analiză care se va face, va merge către preşedinte", a mai spus Ecaterina Andronescu. 

Citeşte mai multe despre:   raport,   DNA
 
 
 
Loading...