Directorul SRI, Eduard Hellvig, s-a întâlnit cu șefi ai serviciilor de informații americane
Directorul SRI, Eduard Hellvig, s-a întâlnit cu șefi ai serviciilor de informații americane, în cadrul vizitei de lucru pe care o desfășoară în Statele Unite.
“La Agenția Centrală de Informații (CIA), directorul SRI a avut discuții cu conducerea instituției, precum și cu înalți responsabili din principalele domenii de activitate ale agenției. În contextul noilor provocări de securitate și al situației regionale, discuțiile s-au concentrat pe cooperarea dintre cele două servicii partenere privind prevenirea și combaterea riscurilor și amenințărilor la adresa securității”, anunță SRI, într-un comunicat.
Hellvig a avut discuții și cu oficiali ai FBI. Aceștia ”au apreciat colaborarea cu SRI pe componenta schimbului constant de informații, a luptei împotriva terorismului și a criminalității organizate transnaționale”.
Directorul SRI a mai avut întruniri cu reprezentanți din conducerea Homeland Security, instituția americană de securitate cu cea mai vastă arie de responsabilități de pe teritoriul SUA.
”A urmat cu o vizită oficială la Departamentul de Stat, unde discuțiile domnului Eduard Hellvig cu oficialii americani au vizat contextul global actual, parteneriatul strategic dintre România și SUA, amenințările și riscurile de securitate globală”, se mai arată în comunicat.