Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Elena Udrea, primele declarații după ce a pierdut unul dintre gemeni: Aşa a vrut Dumnezeu

Elena Udrea, primele declarații după ce a pierdut unul dintre gemeni: Aşa a vrut Dumnezeu

Un articol de: - 29 Mar 2018, 11:16
Eveniment

Elena Udrea trece prin momente dificile în Costa Rica. Sarcina nu decurge normal şi a fi pierdut unul dintre gemeni. Fostul ministru a vorbit despre trauma prin care trece și despre starea ei de sănătate, precizând că acum se simte mai bine. 

"Aşa a vrut Dumnezeu. A vrut să fie unul singur acum, aşa că sunt liniştită. Aşa cum a vrut să fac acest copil acum, când nu era prioritatea mea, când viaţa îmi era destul de complicată şi totuşi s-a întâmplat totul în nici o lună. Acum trebuie să stau în pat încă o perioadă pentru a preveni orice risc. Evident că nu am fost pregătită pentru un astfel de moment, învăţ lucrurile necesare în fiecare zi. Sarcina nu este ceva pentru care ai nevoie de doctorat, dar sunt situaţii pe care ştii să le previi ori la care să ştii cum să reacţionezi, aşa că m-am pus pe studiat.

Mă simt bine acum, sarcina evoluează normal după momentul în care am pierdut unul dintre copii. M-am simţit foarte bine la început şi cred că am exagerat cu efortul, ignorând recomandările medicilor, am călătorit, am cărat bagaje, am făcut mişcare. Medicii de aici s-au mirat de situaţia mea", a spus Elena Udrea pentru Antena Stars. 
Avocatul fostului ministru al Turismului a cerut miercuri în instanţă o nouă amânare în dosarul Gala Bute pe motive medicale, dar  magistraţii au respins solicitarea.

Citeşte mai multe despre:   Elena Udrea
 
Loading...