Elena Udrea, la Secția 2 de Poliție: Sunt acuzată că aș fi avut un beneficiu electoral. Nu mă aștept să fiu arestată (VIDEO)
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, a ajuns, marți diminea, la Secția 2 de Poliție din Capitală, în cadrul controlului judiciar. Aici, ea a fost întâmpinată de protestatari.
”Când e vorba de elena udrea toate lucrurile sunt speciale. Până și prezența la secția de poliția”, a afirmat Udrea.
”Sunt acuzată că beneficiul pe care l-aș fi avut ar fi electoral, că aș fi vrut să particip pentru beneficii de imagine. Eu nu mă aștept să fiu arestată. Dar abuzurile pe care le văd nu m-ar mira să continue cu o arestare. Încearcă în fiecare moment să mă decredibilizeze”, a declarat ea.
Cât despre protestatri, Udrea a afirmat că ”sunt plătiți să stea acolo și să strige ce strigă”.
Întrebată cine i-ar fui putut plăti să manifesteze la Secția 2, ea a răspuns: ”de cei care au interese să facă agitație în momentul acesta”.
”Ce este ilegal în a încerca să finanțezi cu fonduri europene imaginea României? Nu era campanie electorală, era 2011”, a mai spus Elena Udrea.
”Este pentru prima dată când se formulează o acuzație că un ministru în funcție își îndeplinește atribuțiile și încearcă să facă o acțiune pentru imagine. Păi ce să zicem de un ministru care face o autostradă, ce să zicem de un ministru care inaugurează o școală? Zicem că își face campanie electorală și are beneficii de imagine?”, a arătat fostul ministru.