Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Emisiunea "Condamnații" prezintă cazurile a două tinere condamnate pentru furt (VIDEO)

Emisiunea "Condamnații" prezintă cazurile a două tinere condamnate pentru furt (VIDEO)

Un articol de: - 10 Oct 2015, 18:27
Emisiunea "Condamnații" prezintă cazurile a două tinere condamnate pentru furt (VIDEO) Eveniment

Adriana Stoicescu a prezentat, sâmbătă, în emisiunea „Condamnații”, de pe B1 TV, cazul unei tinere mame, închise pentru că a furat bani ca să plătească tratamentul fetiței sale bolnave de tetrapareză spastică.

Florina Croitoru, în vârstă de 38 de ani, se află pentru a doua oară la închisoare, prima oară fiind închisă la 25 de ani, tot pentru furt.

„Am doi copii, iar fetița mea are tetrapareză spastică. Tratamentul este foarte costisitor și nu-mi ajungeau banii de muncă și am ajuns să fur. Nu am avut altă alternativă și atunci am apelat la acest gest”, a afirmat femeia.

Femeia a fost eliberată după zece luni pentru bună purtare și muncă. Tot ea spune că viața a obligat-o, pentru a doua oară, să apeleze la această metodă de a face rost de banii necesari pentru tratamentul fiicei sale. Acum, Florina se află închisă la Peniteciarul de Femei Târgșor, fiind condamantă la trei ani de închisoare.

Întrebată ce înseamnă închisoarea pentru ea, tânăra a spus că penitenciarul "este ca o școală care te corectează unde greșești și unde ai timp să te gândești la ceea ce ai greșit".

Cristina Mihaela Trucu este colegă de penitenciar cu Florina. Avea 21 de ani când a intrat pe poarta închisorii. Florina fost condamnată la 8 ani de detenție pentru tâlhărie.

Tânăra povestește că a furat o căruță de lucernă, împreună cu mai multe persoane. A fost prima dată când a furat, însă persoanele cu care se afla nu erau la prima abatere, de aceea ar fi primit o pedeapsă așa mare, spune ea. Cristina afirmă că cel mai greu moment a fost când atunci când și-a auzit condamnarea de opt ani.

Emisiunea "Condamnații" prezintă cazurile a două tinere condamnate pentru furt



Citeşte mai multe despre:   condamnati,   inchisoare