Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Emisiunea ”Condamnații” prezintă povestea unui tânăr condamnat pentru trafic de droguri și pe cea a unui bărbat închis pentru omor (VIDEO)

Emisiunea ”Condamnații” prezintă povestea unui tânăr condamnat pentru trafic de droguri și pe cea a unui bărbat închis pentru omor (VIDEO)

Un articol de: - 22 Noi 2014, 18:09
Eveniment

Adriana Stoicescu a prezentat, sâmbătă, în emisiunea „Condamnații”, de pe B1 TV povestea unui tânăr condamnat pentru trafic de droguri.

Marius Irimescu este din Călan. Lucra ca salvamar în Spania, când, pentru a-și rotunji veniturile, a adus de două ori marijuana în România. Acum este încarcerat de aproape de trei ani și se află la penitenciarul Bârcea Mare. Mai are de ispășit doi ani din pedeapsă.

”Cred că e bună puțin închisoarea pentru fiecare, mie mi-a prins bine. Am pierdut multe lucruri, ceea ce regret cel mai tare este că a avut de suferit familia mea. Dar per total mă bucur că am ajuns la închisoare pentru că aici am învățat să apreciz lucruri pe care nu le apreciam afară.”, spune tânărul.

Marius Irimescu este convins că după ieșirea din închisoare va avea o viață mult mai frumoasă și mai liniștită, va petrece mai mult timp cu familia și va ști să se bucure de lucrurile pe care înainte nu știa să le aprecieze

În cadrul aceleiași ediții, Adriana Stoicescu a prezentat și cazul lui Sorin Alb, care a primit o pedreapsă de 15 ani de închisoare pentru omor.

Din cauza băuturii, acest bărbat a ajus în lumea condamnaților. Un pahar în plus i-a fost de ajuns ca să sară la bătaie. Fără să vrea a luat viața unui om. Nu știe nici măcar câți ani avea victima și îi pare nespus de răupentru ce a făcut. Nu se consideră un criminal. Nu a gândit vreodată că va ajunge să omoare.

Aflat de zece ani în închisoare, Sorin Alb spune că această perioadă a trecut foarte greu și simte că este dintotdeauna în spatele gratiilor.

”Cei zece ani au trecut foarte greu. ZIci că ești de o viața aici, că aici te-ai născut.”, spune cu tristețe bărbatul.

Condamnații - 22 noiembrie 2014 - emisiune completă


Citeşte mai multe despre:   Adriana Stoicescu,   trafic de droguri,   omor
 
 
 
Loading...