Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Epidemiologul Anthony Fauci, despre apariția vaccinului anti-coronavirus: „Mă îndoiesc că vom eradica această boală”

Epidemiologul Anthony Fauci, despre apariția vaccinului anti-coronavirus: „Mă îndoiesc că vom eradica această boală”

Un articol de: Andrei Ștefan - 13 Noi 2020, 08:40
Epidemiologul Anthony Fauci, despre apariția vaccinului anti-coronavirus: „Mă îndoiesc că vom eradica această boală” Eveniment

Epidemiologul Anthony Fauci, directorul Institutului Național pentru Alergii și Boli Infecțioase și cel care îndeplineşte rolul de consilier al preşedintelui (încă în funcție) Donald Trump în probleme legate de COVID-19, a declarat joi că un vaccin pentru COVID-19 este pe punctul de a apărea pe piață, dar a avertizat că acesta ar putea fi insuficient pentru a eradica boala, notează CNBC.

 

Anthony Fauci: Vaccinul anti-COVID-19, insuficient pentru eradicarea bolii

 

„Cavaleria vine, dar nu lăsaţi armele, continuaţi lupta, pentru că nu a ajuns încă. Ajutorul este pe drum, dar nu a sosit încă.

Pentru mine este mai mult un stimulent de tipul  ‘Vă rog, nu cedaţi. Nu disperaţi, sfârşitul este aproape’, ca opoziţie la ‘Hei, putem pleca, nu vă mai îngrijoraţi’. Nu putem pleca. Trebuie să continuăm să dublăm măsurile de sănătate publică”, a precizat Fauci, avertizând că lupta împotriva virusului nu s-a terminat.

„Mă îndoiesc că vom eradica această boală. Cred că avem nevoie de un plan, să o ţinem sub control cronic. Poate fi ceva care devine endemic, de care trebuie să ţinem seama. Sigur, nu va mai fi o pandemie pentru mult timp, pentru că vaccinurile vor schimba acest lucru”, a mai spus Fauci.

Specialistul a făcut aceste afirmaţii la trei zile după că Pfizer şi BioNTech au anunţat că vaccinul lor anti-COVID-19 are o eficacitate de peste 90% în prevenirea infecţiilor.

Numărul cazurilor noi de infecţii cu noul coronavirus creşte puternic în Statele Unite, cu peste 100.000 pe zi. În primele 10 zile din noiembrie, în SUA au fost înregistrate peste 1 milion de cazuri noi. Potrivit COVID Tracking Project, în Statele Unite sunt spitalizaţi 65.368 de oameni cu noul coronavirus. De la debutul pandemiei, în SUA au fost înregistrate peste 10,4 milioane de cazuri de infecţii cu noul coronavirus şi peste 241.000 de decese asociate acestei boli.

 L-au prins conducând cu 124 km/h în localitate, în România. Şoferul i-a spus o singură frază judecătorului, care, apoi, l-a iertat complet

Anthony Fauci: Pandemia de COVID-19 ar putea deveni mult mai gravă

 

Mai mult, epidemiologul a avertizat că pandemia de coronavirus ar putea deveni "mult mai gravă" dacă persoanele nu respectă recomandările autorităților.

Într-un interviu acordat CNN, epidemiologul american a spus că ţara sa „trebuie să dubleze” măsurile de sănătate publică, inclusiv purtarea măştii şi distanţarea fizică. În caz contrar, lucrurile "ar putea deveni mult mai grav". Deși veştile despre eficacitatea vaccinurilor aflate în faza finală de testare sunt foarte încurajatoare, spune Fauci, ţara nu poate "renunţa" la distanţarea fizică.

În oraşul New York, primarul Bill de Blasio le-a cerut locuitorilor să prevină un al doilea val "periculos de aproape" şi o potenţială carantină, mai ales în sezonul rece, când oamenii vor petrece mai mult timp în spaţiile închise iar virusul poate să se răspândească mai rapid.

Citeşte mai multe despre:   Anthony Fauci,   SUA,   vaccin COVID-19