Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Eșec major pentru medicul Valeriu Gheorghiță, cu o zi înainte de startul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare: Doar opt centre vor fi deschise în București, chiar mai puține decât în unele orașe din provincie

Eșec major pentru medicul Valeriu Gheorghiță, cu o zi înainte de startul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare: Doar opt centre vor fi deschise în București, chiar mai puține decât în unele orașe din provincie

Un articol de: George Lupu - 14 Ian 2021, 16:07
Eșec major pentru medicul Valeriu Gheorghiță, cu o zi înainte de startul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare: Doar opt centre vor fi deschise în București, chiar mai puține decât în unele orașe din provincie Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Eveniment

Campania de vaccinare se confruntă cu tot mai multe probleme logistice, în ciuda încercării coordonatorului ei, medicul Valeriu Gheorghiță, de a da asigurări că procesul decurge normal și că autoritățile dețin controlul situației. Realitatea din teren pare să fie cu totul alta. La nivel discursiv medicul Valeriu Gheorghiță promitea extinderea numărului centrelor de vaccinare cu câteva sute, însă în Capitală vor exista, de exemplu, doar opt locații unde populația se va putea vaccina împotriva COVID-19. Nici la nivelul fiecărui județ situația nu pare a fi mai bună.

 

Probleme majore de organizare, cu o zi înainte de startul celei de-a doua etape a vaccinării anti-COVID

 

Deși mai este doar o zi până când se dă oficial startul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare, în care ar urma să fie imunizați milioane de români, nu se cunosc încă detalii deosebit de importante privind amenajarea centrelor de vaccinare.

Cei care coordonează campania nu au precizat la timp cu exactitate câte centre vor fi organizate în fiecare județ, unde se află acestea și dacă există suficiente cadre medicale implicate. Abia vineri, când românii ar trebui să poată deja să se înscrie pentru vaccinare vor fi adoptate reglementările privind noua etapă a campaniei de vaccinare.

Imaginea de ansamblu indică faptul că, deși vorbim despre un proces deosebit de important pentru depășirea actualei crize sanitare, în care este nevoia de toată încrederea românilor în autorități, lipsește coerența iar planurile concrete și serioase care ar fi trebuit gândite din timp au fost înlocuite cu improvizațiile de moment.

Dovedește acest lucru modul în care este implementată cea de-a doua etapă a campaniei la nivelul Capitalei. Deși coordonatorul ei, Valeriu Gheorghiță, a aruncat promisiunea că românii cuprinși în etapa a doua, reprezentând câteva milioane de persoane, se vor putea vaccina începând de vineri, nu pare să existe în acest momement resursele necesare pentru un proces de succes.

Astfel, doar opt centre de vaccinare anti-COVID vor fi deschise în primă fază în București, pentru a doua etapă a campaniei de imunizare. Mai mult, acestea își vor începe activitatea, abia de pe data de 18 ianuarie, în ciuda faptului că procesul de programare a fost anunțat cu surle și trâmbițe că va debuta pe 15 ianuarie. Așadar bucureștenii, la fel ca majoritatea românilor din provincie, vor avea din start parte de câteva zile pierdute.

Având în vedere că Bucureștiul are o populație de peste două milioane de locuitori este greu de crezut că doar opt centre sunt suficiente în acest moment pentru imunizarea tuturor celor care sunt cuprinși în a doua etapă a campaniei. De fapt avem parte de o stângăcie majoră a modului în care sunt amenajate punctele de vaccinare. La nivelul județelor, de exemplu, unde există un număr mai mic de persoane care fac parte din etapa a doua vor fi amenajate mult mai multe centre de vaccinare, decât în Capitală, deși nici acestea nu vor fi suficiente pentru a accelera capacitatea de imunizare.   Tunelul secret de sub Palatul lui Gigi Becali. E incredibil unde duce. Era folosit şi de Carol al II-lea

 

Unde sunt amenajate centrele de vaccinare în Capitală

 

Centrele care vor funcționa în București, anunțate de Prefectură sunt următoarele: Spitalul Clinic Colțea (centrul ambulatoriu pentru sportivi) – 1 centru cu trei puncte de vaccinare / Calea Dudești, nr.104-122, București; Spitalul Clinic de Urgență Floreasca - 1 centru cu două puncte de vaccinare / Calea Floreasca, nr. 8, București; Institutul Național de Boli Infecțioase Prof.Dr Matei Balș - 1 centru cu patru puncte de vaccinare / Strada Dr. Calistrat Grozovici, nr.1, București; Institutul Peneumofiziologie Marius Nasta - 1 centru cu patru puncte de vaccinare / Șoseaua Viilor, nr.90, București; Spitalul Obregia – 1 centru cu două puncte de vaccinare / Aleea Argeșelu, nr.8, București; Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă - 1 centru cu trei puncte de vaccinare / Strada Panduri, nr.22, București; Spitalul Universitar de Urgență - 2 centre cu cinci puncte de vaccinare / Splaiul Independenței, nr.69, București.

Potrivit Prefecturii București, pentru perioada următoare, au mai fost stabilite un număr de alte 29 centre de vaccinare, comunitare, în cadrul cărora vor funcționa un număr de 140 puncte de vaccinare, amplasate în toate sectoarele capitalei, dintre care 12 centre cu 64 puncte de vaccinare sunt deja operaționalizate. Aceste centre urmează a fi deschise etapizat în funcție de fluxul de persoane care doresc să se vaccineze și de gradul de aprovizionare cu dozele de vaccin necesare.

 

Campania de vaccinare bate pasul pe loc și în provincie

 

Un număr de 18 centre de vaccinare anti-COVID-19 sunt disponibile în judeţul Argeş pentru etapa a doua, care va începe vineri, conform datelor comunicate de Instituţia Prefectului. În municipiul Piteşti au fost amenajate deja cinci centre, dintre care trei la unitatea de cazare a Primăriei Piteşti de pe bulevardul Eroilor şi două în incinta unor clinici private.

De asemenea, un număr de 13 centre de vaccinare anti-COVID-19 vor fi pregătite în Harghita pentru a asigura imunizarea în etapa a doua a campaniei, acestea fiind organizate în zece localităţi. De asemenea, în Timișoara vor funcționa 17 din cele 32 care vor fi deschise în județ. 

Autorităţile din judeţul Arad vor pune în funcţiune, până vineri, 15 ianuarie, un număr de 26 de centre de vaccinare anti-COVID-19, dintre care doar două sunt deja complet dotate, unele dintre acestea urmând să funcţioneze în cinematografe sau săli de sport.

Un număr de 10 centre de vaccinare anti-COVID 19 au fost stabilite în judeţul Hunedoara pentru etapa a doua a vaccinării.

Problemele legate de amenajarea centrelor au fost dublate de cele referitoare la lipsa cadrelor medicale dornice să participe la campania de imunizare.  Doar opt medici din Botoşani şi-au manifestat, până miercuri, disponibilitatea de a face parte din personalul medical implicat în etapa a doua a campaniei de vaccinare anti-COVID-19, a declarat, pentru Agerpres, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliţei.

În Vaslui vor fi disponibile în județ 6 centre de vaccinare în spitale și un număr de 22 centre de vaccinare comunitare, la nivelul a 16 localități.

Care au fost promisiunile medicului Valeriu Gheorghiță, contrazise de realitatea din teren

 

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, a precizat că sunt identificate și vor fi operaționalizate 750 de centre de vaccinare, pentru etapa a II-a din Strategia națională. În prezent, spune oficialul, se administrează vaccinuri în circa 235 de centre. Cu toate acestea problemele nu au întârziat să apară și sunt departe de a fi soluționate.

Capacitatea de vaccinare abia dacă depășește în prezent 17.000 de doze aplicate zilnic, asta deși experții avertizează că pentru a vorbi despr eun succes trebuie vaccinate în medie 50.000 de persoane zilnic.

 

Câți români se încadrează în etapa a doua de vaccinare

 

Aproape 1,5 milioane de angajați români din domeniile considerate esenţiale pot face vaccinul împotriva COVID-19, din totalul de 5,6 milioane de angajaţi activi la nivel naţional, arată datele ZF pe baza cifrelor publice de la Statistică şi Ministerul de Finanţe.

Etapa a doua de vaccinare, care cuprinde şi această categorie de angajaţi începe vineri, 15 ianuarie, iar angajatorii vor încărca listele cu persoanele din companie care vor să se imunizeze.

Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, a spus că nu sunt mai mult de 1 milion de persoane din activităţile esenţiale care să se încadreze în criteriile din această fază.

„Am identificat categoriile de boli cronice. Numărul estimat al persoanelor de peste 65 de ani este de 3,8 milioane, dacă asociem şi persoanele cu boli cronice, probabil că depăşim circa 5 milioane de persoane. Dacă ne uităm la tipul activităţilor esenţiale, cred că nu depăşim 1 milion de persoane eligibile”, a spus marţi Valeriu Gheorghiţă.

 

 

Citeşte mai multe despre:   Valeriu Gheorghita,   campanie de vaccinare