Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment "Este din nou în eroare": SRI îl contrazice pe Cătălin Tolontan în dosarul Hexi Pharma

"Este din nou în eroare": SRI îl contrazice pe Cătălin Tolontan în dosarul Hexi Pharma

Un articol de: - 28 Apr 2017, 16:53
Eveniment

Cătălin Tolontan și colegii săi de la GSP au deschis în aprilie 2016 investigația Hexi Pharma în care au dezvăluit cum compania își dilua produse dexinfectante pe care le furniza spitalelor punând astfel la mare risc viața pacienților.

Investigația celor de la GSP s-a concretizat într-un dosar penal care acum a ajuns în fața instanței. 132 de spitale publice și private s-au constituit parte civilă în dosar. Cătălin Tolontan însă a denunțat rapid că Spitalul Agrippa Ionescu deținut de SRI nu s-a constituit parte civilă deși avea contract cu respectiva firmă.

SRI a venit, însă, vineri cu un drept la replică în care îi atrage atenția lui Tolonat că "este din nou în eroare" și precizează că serviciul este parte civilă în dosar, iar în cazul spitalului situația este puțin diferită de cum o prezintă jurnalistul.

"Serviciul Român de Informatii s-a constituit ca parte civilă în dosarul Hexi Pharma SRL pentru suma de 12.600 lei, TVA inclus, reprezentând contravaloarea contractului subsecvent nr.90/3 din 26.01.2016, reziliat la data de 03.02.2016 de către Unitatea Militară 0502 București.

În ceea ce privește Spitalul Agrippa Ionescu, acesta a restituit către Hexi Pharma produsele achiziționate, drept pentru care respectiva societate a stornat facturile prin care se efectuase plata.

La data de 11.08.2016, Hexi Pharma Co SRL a transmis confirmarea debitului de 12.314,16 lei față de unitatea noastră.

În consecință, unitatea noastră spitalicească deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, față de care Hexi Pharma Co SRL și-a manifestat disponibilitatea de a o plăti", a comunicat SRI.

Citeşte mai multe despre:   catalin tolontan,   SRI,   Hexi Pharma,   dosar,   eroare,   proces
 
 
 
Loading...