Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Evadatul de la Mărgineni, tot în libertate

Evadatul de la Mărgineni, tot în libertate

Un articol de: - 14 Mar 2011, 23:25
Foto: B1 TV Eveniment

Eugen Galeș, bărbatul care a evadat de la judecătoria Moreni ar fi fost văzut in zona pădurii de la marginea orașului.

Forțele de ordine din Dâmbovița au scotocit pădurea ajutați și de câini specializați însă nu au reușit să îl găsească pe evadat.

"Astăzi avem angrenaţi peste 200 de oameni pentru căutări aparţinând Poliţiei Naţionale, Jandarmeriei şi Penitenciarului Mărgineni. De astăzi avem şi sprijinul unor colegi de la Gorj care ne ajută cu nişte câini specializaţi în asemenea misiuni. Forţele se vor înmulţi în următoarele ore. Avem suficiente elemente ca ne condus spre ideea că acest infractor se află înca în zonă”, a declarat comisarul şef Danil Zepiş, conform Adevărul.

Eugen Galeș are de executat o pedeapsă de trei ani și patru luni pentru vătămare corporală fiind cercetat și pentru două cazuri de crimă.

Evadatul de la Moreni văzut în pădure

Citeşte mai multe despre:   libertate
 
 
 
Loading...