Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Evaluare Națională 2020 - sesiunea specială. Subiectele care au picat la Limba și literatura română

Evaluare Națională 2020 - sesiunea specială. Subiectele care au picat la Limba și literatura română

Un articol de: Mirela Ionela Achim - 29 Iun 2020, 05:15
Evaluare Națională 2020 - sesiunea specială. Subiectele care au picat la Limba și literatura română Eveniment

Luni, 29 iunie, s-a desfășurat proba de Limba și literatura română în cadrul sesiunii speciale organizate la Evaluarea Națională. Au participat elevii care, la prima sesiune, s-au aflat în carantină ori izolare la domiciliu, au avut probleme de sănătate sau au avut temperatura de peste 37,3 grade. Această sesiune specială a Evaluării Naționale a fost organizată în premieră anul acesta, în contextul epidemiei de coronavirus, pentru a da acestor elevi cu probleme de sănătate șanse egale cu a celorlalți. Tocmai din acest motiv, după cum a declarat și ministrul Educației, Monica Anisie, sesiunea specială a fost organizată înainte de repartizarea computerizată la licee. Subiectele au respectat programa specială. Dat fiind că orele s-au desfășurat online, după  11 martie, MInisterul Educației a luat decizia ca programa să nu includă materia din semestrul al doilea.

 

Subiectele care au picat elevilor la sesiunea specială a Evaluării Naționale, proba de Limba și literatura română

 A GĂSIT UN CARD ÎNTR-UN BANCOMAT DIN RÂMNICU SĂRAT ȘI A ÎNCEPUT SĂ CUMPERE CU EL. A REGRETAT AMARNIC, DUPĂ CÂTEVA ORE. CE A PĂȚIT, E FĂRĂ PRECEDENT

 

Elevii vor intra în clase la ora 9.00, iar după începerea examenului B1.ro va face publice subiectele, conform regulamentului Ministerului Educației.

 

 

Sesiune specială la Evaluarea Națională 2020, în contextul epidemiei de coronavirus

 

Evaluarea Națională a marcat anul acesta mai multe premiere, urmare a epidemiei de coronavirus. Una dintre ele ține de organizarea acestei sesiuni speciale. La ea participă elevii care, la prima sesiune, erau în carantină sau izolare la domiciliu, aveau probleme de sănătate sau au avut temperatură de peste 37,3 grade la trei testări succesive. Ministrul Educației, Monica Anisie, a dat asigurări că acești candidați vor avea șanse egale cu cei care au dat deja examenul, acesta fiind și motivul pentru care sesiunea specială se organizează înainte de repartizarea computerizată pe licee.

„Noi ne gândim la siguranța și la sănătatea copiilor, de asta am luat decizia privind organizarea unei sesiuni speciale pentru elevii bolnavi, cei care sunt în izolare sau carantină ori care au temperatura pentru 37,3. Și asta înainte de repartizarea computerizată, pentru ca toți elevii să aibă șanse egale”, declara Anisie, pe 2 iunie, pentru B1 TV.

Aceasta a mai susținut că, tocmai pentru a nu îngreuna situația acestor elevi, cei care au apucat să dea câteva probe în prima sesiune nu vor mai fi nevoiți să le repete acum. „În felul acesta le oferim tuturor copiilor posibilitatea să participe la admiterea la liceu sau facultate, cu aceleași șanse pe care le au și colegii lor care au finalizat probele încă din prima etapă”, mai afirma Anisie, pe 8 iunie.

O sesiune specială este organizată și pentru examenul de Bacalaureat.

 

Calendarul Evaluării Naționale 2020 – sesiune specială:

  • 29 iunie: Limba și literatura română
  • 30 iunie: Matematică
  • 1 iulie: Limba și literatura maternă
  • 2 iulie: afișarea rezultatelor (ora 12:00)
  • 2 iulie: depunerea contestațiilor (între orele 14:00 - 19:00)
  • 4 iulie: afișarea rezultatelor finale (după ora 12:00)

 

Premieră: Rezultatele Evaluării Naționale sunt anonimizate

 

O altă premieră este că, anul acesta, rezultatele sunt anonimizate. Schimbarea a fost operată la solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Astfel, fiecare candidat va primi un cod unic, pe care va trebui să-l identifice la afișarea rezultatelor și, astfel, își va afla notele. Rezultatele vor fi afișate la avizierele liceelor și pe platforma Ministerului Educației.

Altă schimbare ține de modul efectiv de organizare a Evaluării Naționale. Pentru a preveni răspândirea COVID-19, Ministerul Educației a trimis centrelor de examinare milioane de măști, dar și dezinfectant. Intrarea în școli se realizează organizat, în interior sunt stabilite trasee speciale de intrare/ieșire, iar în fiecare clasă dau examenul un număr maxim de zece elevi.

Ministrul Educației a ținut deja să laude buna organizare a Evaluării Naționale în acest an și i-a felicitat pe elevi pentru că s-au pregătit: „Evaluarea Naţională a fost organizată foarte bine, nu au fost probleme. Rezultatele sunt bune și cred că un rol important l-a avut şi modul în care Ministerul Educației și Cercetării a realizat pregătirea elevilor, prin testele de antrenament”.