Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Un ministru și alți oficiali germani au fost la evenimentul organizat de Ambasada României la Berlin. Hurezeanu: România este o națiune atașată unei constelații de valori europene

Un ministru și alți oficiali germani au fost la evenimentul organizat de Ambasada României la Berlin. Hurezeanu: România este o națiune atașată unei constelații de valori europene

Un articol de: B1.ro - 01 Dec 2018, 17:03
Un ministru și alți oficiali germani au fost la evenimentul organizat de Ambasada României la Berlin. Hurezeanu: România este o națiune atașată unei constelații de valori europene Eveniment

Emil Hurezeanu, ambasadorul României în Germania, a subliniat importanța Centenarului, mai cu seamă în contextul preluării președinției rotative a Uniunii Europene, în cadrul unei recepții dedicate Zilei Naționale, relatează Agerpres.

De asemenea, cu acest prilej, au fost evocate legăturile culturale și societale mult mai vechi și consistente între România și Germania, inclusiv prin susținerea reformelor introduse de Mihail Kogălniceanu, ce au marcat o primă vârstă a modernității române. Fostul premier al Principatelor Române a fost student al Universității Humboldt din Berlin.

Ambasada României la Berlin susține că celebrarea Statului Român Modern confirmă o dată în plus vocația europeană a României, care a fructificat o bază de înțelegere între diferitele minorități și confesiuni, în sensul autodefinirii ca națiune atașată unei constelații de valori europene. Astfel, România pledează în continuare pentru întărirea coeziunii și solidarității între partenerii UE, sprijinind consolidarea comunității de valori a UE.

La recepția organizată pe 28 noiembrie au mai participat membri ai Cancelariei Federale, ambasadori și reprezentanți ai corpului diplomatic, personalități politice și ale mediilor culturale, academice și instituționale din Germania, alături de membri ai comunității române și ai etnicilor germani originari din România (peste 600 de persoane).

Invitatul de onoare al evenimentului a fost Michael Roth, ministrul de stat pentru Europa. Alături de acesta au mai fost prezenți Stefan Meyer, secretar de stat din cadrul Ministerului federal de Interne, Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Parlamentul Germaniei, și Bernd Fabritius, responsabilul pentru minorități naționale al Guvernului federal. 

Ministrul Michael Roth a făcut o pledoarie în favoarea Europei și n-a ratat șansa de a evidenția caracterul privilegiat al relațiilor bilaterale dintre România și Germania. În plus, demnitarul german a subliniat rolul minorităților naționale în constituirea Statului Român Modern, evocând caracterul exemplar al politicilor României pentru cele 20 de minorități care trăiesc astăzi în țara noastră, printre care și cea germană. Roth a apreciat aceste politici ale statului român în favoarea diversităţii etnice, culturale, lingvistice, pe care le consideră drept fundament al Uniunii Europene.

Totodată, oficialul german a subliniat că România este un partener de încredere al Germaniei, nefiind la „periferia” UE, ci în „miezul” ei, un actor important cu drepturi depline, invitând țara noastră să se implice, cu toate forțele și mijloacele sale, în șantierele europene.

Nu în ultimul rând, evenimentul deosebit a fost completat cu un concert susținut de Corul Facultății de Teologie Andrei Șaguna din Sibiu, condus de pr. prof. Sorin Dobre, care a impresionat asistența prezentă la ceremonie.

Citeşte mai multe despre:   ambasada romaniei la berlin,   emil hurezeanu,   Michael Roth