Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment EXCLUSIV // Noile tulpini de COVID-19 amplifică teama apariției unui al treilea val al pandemiei. Cum decid autoritățile efectuarea testelor de secvențiere pentru depistarea noilor variante de coronavirus

EXCLUSIV // Noile tulpini de COVID-19 amplifică teama apariției unui al treilea val al pandemiei. Cum decid autoritățile efectuarea testelor de secvențiere pentru depistarea noilor variante de coronavirus

Un articol de: George Forcoș - 22 Feb 2021, 10:20
EXCLUSIV // Noile tulpini de COVID-19 amplifică teama apariției unui al treilea val al pandemiei. Cum decid autoritățile efectuarea testelor de secvențiere pentru depistarea noilor variante de coronavirus sursa foto: pixabay Eveniment

Bilanțul infectărilor cu noua variantă britanică de COVID-19 a ajuns în România la 136 de persoane, potrivit unui comunicat transmis, vineri, de către Ministerul Sănătății. Pentru că foarte multe zone din afara țării au devenit focare pentru noile tulpini de coronavirus, mulți se întreabă cum decid autoritățile să aplice testele de secvențiere în vederea depistprii noilor variante în cazul celor care călătoresc în străinătate.

Reprezentativ în acest sens este cazul handbalistelor de la CSM București. Șase sportive au fost depistate pozitiv cu COVID-19 după ce s-au întors din localitatea franceză Metz, zonă focar pentru tulpina sud-africană, însă reprezentanții clubului nu au comunicat nimic despre riscul infectării cu noile variante.

 

Cum decid autoritățile efectuarea testelor de secvențiere pentru depistarea noilor tulpini de COVID-19

 

Cum se fac mai exact secvențierile pentru depistarea noilor variante de COVID-19? Într-un răspuns pentru B1.RO, Ministerul Sănătății precizează că testele de secvențiere nu se aplică în funcție de zonele de risc epidemiologic, ci în funcție de unele rezultate care apar în urma testelor devenite clasice pentru depistarea infecției cu COVID-19. Mai exact, dacă în urma testelor RT-PCR, o genă nu se amplifică în mod corespunzător.

Redăm mai jos răspunsul oferit de Ministerul Sănătății pentru B1.RO:

“Testele de secvențiere se efectuează în cazul unor particularități ale rezultatelor testelor RT-PCR (o genă ce nu se amplifică în mod corespunzător), al unor teste screening RT-PCR pozitive sau în studii randomizate.

Testele de secvențiere, extrem de laborioase si cu o durată de procesare de minimum 4 zile, au relevanță epidemiologică pentru a ne demonstra circulația tulpinilor respective la nivelul populației.

Este analizată în prezent realizarea unor acțiuni de screening în trepte (real-time PCR - secvențiere totală), dar și intervenții de testare în astfel de cazuri punctuale cu răspuns rapid.S-a aflat cine o va înlocui pe Gina Pistol la “Chefi la cuţite”. Ce se întâmplă cu show-ul Asia Expres

Menționăm că măsurile de prevenție a răspândirii virusului sunt similare între diferitele tipuri de tulpini și că aceastea implică, în principal, purtarea măștii, păstrarea distanțării sociale și igiena mâinilor”.

 

Avertisment privind apariția unui al treilea val al pandemiei de COVID-19

 

Discuția despre testarea pentru depistarea noilor tulpini de COVID-19 este relevantă în perspectiva apariției unui posibil val trei al pandemiei și în România. Cristian Jurma, medic și cercetător, a explicat vineri seară, pe B1 TV, că în acest moment un eventual val 3 pandemic pe teritoriul României este doar „o speculație sau o ipoteză”, însă spune că la fel a fost și prezența tulpinii britanice a coronavirusului în luna decembrie, iar aceasta avea să fie confirmată în ianuarie. 

Întrebat de Tudor Mușat în ce măsură valul 3 pandemic potențat de aceste noi tulpini ale coronavirusului devine și la noi o realitate, Cristian Jurma a răspuns: „Valul 3 este în acest stadiu o speculație, teoretic, sau o ipoteză, la fel cum a fost însă și prezența tulpinii britanice în decembrie, bazată pe prevalența sa în jurul Londrei și circulația românilor, care a fost confirmată în ianuarie, deci mă aștept ca această ipoteză să fie într-adevăr confirmată în luna martie, pentru că avem premisele teoretice pentru ca să se întâmple acest val 3. Avem o relaxare, avem tulpină britanică, care se dublează foarte repede și care va înlocui în cele din urmă”.

Citeşte mai multe despre:   Ministerul Sanatatii,   COVID-19