Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment EXCLUSIV // Primarul Nicolae Robu, despre interzicerea manelelor în Timișoara: Mă deranjează textele și conduita celor care participă / Replica maneliștilor: El poate să mai fie primar o zi, Vijelie e pe viață! / Nicolae Guță: E nedrept! (VIDEO)

EXCLUSIV // Primarul Nicolae Robu, despre interzicerea manelelor în Timișoara: Mă deranjează textele și conduita celor care participă / Replica maneliștilor: El poate să mai fie primar o zi, Vijelie e pe viață! / Nicolae Guță: E nedrept! (VIDEO)

Un articol de: Gabriela Del-Pupo - 27 Noi 2019, 13:11
EXCLUSIV // Primarul Nicolae Robu, despre interzicerea manelelor în Timișoara: Mă deranjează textele și conduita celor care participă / Replica maneliștilor: El poate să mai fie primar o zi, Vijelie e pe viață! / Nicolae Guță: E nedrept! (VIDEO) Eveniment

EXCLUSIV // Maneliștii sunt mirați de hotărârea primarului Timișoarei, Nicolae Robu, de a interzice manelele pe spațiul public. După mai multe incidente în care au fost implicați chiar și angajați ai primăriei, edilul a decis să interzică total manelele în oraș. Acesta spune că este deranjat atât de linia melodică dar mai ales de versurile manelelor și că nu apreciază dedicațiile și comportamentul soliștilor. Contactați de B1.ro unii dintre cei mai apreciați maneliști au comentat decizia primarului.

Sincer să fiu nu mă interesează, pur și simplu nu mă interesează. Nu are cu ce să mă afecteze că eu sunt peste tot, el poate să mai fie primar o zi două și Vijelie e pe viață. Dar să fie sănătos, să-i ajute Dumnezeu” a declarat Vali Vijelie pentru B1.ro.

Surprins a fost și Nicolae Guță care nu înțelege motivația din spatele acestei decizii.

Cine a zis? De ce să nu mai putem? Și de când? În aer liber sau... De ce se întâmplă numai la genul asta de muzică? Normal că este nedrept. Nu știu ce se va întâmpla dar nu este corect așa, nu știu deocamdată ce se va întâmpla. Aveam ceva concerte în Timișoara. Deci la nici un eveniment, asta înseamnă nunți? Nu știu dacă este ok așa. Nu o să mai dea voie să se facă dedicații? Dacă asta ... a ajuns el la hotărârea asta. Avem fani peste tot, toată lumea” s-a plâns Nicolae Guță într-o declarație pentru B1.ro.

Primarul Nicolae Robu nu a dorit să raspundă celor doi. “Nu comentez nici cum declarațiile acestora”, a spus el pentru B1.ro.

Primarul Timișoarei spune că are susținerea locuitorilor orașului care ar fi fost deranjați de acest gen de muzică.

Noi considerăm, și am susținerea cetățenilor, am putut să văd asta, că nu e potrivit pentru un oraș cu pretenții ca pe domeniul public în aer liber să se interpreteze sau să se difuzeze manele, având în vedere modul în care este receptat acest gen muzical. Pot fi interpretate și difuzate manele în spații închise, pe domeniul privat, inclusiv în spații deschise. Noi nu am interzis genul, ca să fie limpede, am interzis să fie difuzate și interpretate manele pe domeniul public.

Un folclor autentic, inclusiv țigănesc, poate fi interpretat. Noi avem un festival al minorităților etnice în Timișoara și acolo sunt prezenți pe scenă artiști care reprezintă toate etniile. Noi considerăm că nu ar face cinste orașului nostru reprezentații ”artistice’’ ,eu pun ghilimele aici, cu manele. Am văzut diverse postări în mediul online în care chiar orașul în sine era luat la bășcălie pentru ceea ce se întâmplă și și-au permis să-mi facă mie dedicație. Eu nu am fost acolo deloc, nici nu am fost în zonă de fapt. La acele nunți se bloca orașul pur simplu” a declarat pentru B1.ro Nicolae Robu.

Întrebat ce anume îl deranjează la manele acesta a explicat:

’’Las linia melodică la o parte, mă deranjează și textele, mă deranjează și conduita celor care participă la actul respectiv și ca spectator și ca interpret, aceste dedicații dizgrațioase de-a dreptul”, a spus Robu.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Robu a luat această decizie după ce pe retelele de socializare au aparut mai multe filmulețe în care pot fi auzite dedicatii facute primarului la Târgul din Piata Traian al Socieții de Piețe, condusă de fostul sau consilier Ionuț Nasleu. Acesta a mai fost filmat în trecut dând bani într-un club de manele unui manelist.

Consilierul primarului Robu, la un club de manele

Pentru mine asemenea scene sunt dizgrațioase și l-am certat pentru că a fost în astfel de ipostaze și i-am dat cartonaș galben spunându-i să nu mai apară în asemenea imagini pentru că nu poate fi în același timp și consilierul meu, respectiv în echipa mea, pentru că acum este director la Societatea Piețe SA a primăriei și în astfel de ipostaze” a conchis Nicolae Robu.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Tot prin aceiași hotărâre „Se interzice folosirea pe domeniul public al Municipiului Timisoara, in aer liber, a gratarelelor, protapurilor si altor ustensile de gatit cu foc deschis, generatoare de fum si degajatoare de mirosuri de bucatarie de intensinati deranjante”. Asta în condițiile în care la târgul de Crăciun vor fi prezenți în piață zeci de comercianți care trebuie să vină cu produsele gata preparate.

Video will appear shortly. Please disable your ad blocker if you have one.

Citeşte mai multe despre:   Stiri Timisoara,   Nicolae Robu,   Vali Vijelie,   Nicolae Guta,   manele