Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Explozie într-o garsonieră din Cransebeș. Proprietarul locuinței a suferit arsuri în urma deflagrației

Explozie într-o garsonieră din Cransebeș. Proprietarul locuinței a suferit arsuri în urma deflagrației

Un articol de: - 14 Noi 2014, 10:29
Eveniment
O explozie s-a produs, vineri dimineață, în garsoniera unui bărbat din Caransebeș, care a fost rănit ăn urma deflagrației, informează Mediafax.

Explozia, care nu a fost urmată de incendiu, a avut în jurul orei 4.00, într-o garsonieră aflată la etajul al doilea al unui un bloc din municipiul Caransebeș.Cel mai probabil, deflagrația s-a produs în urma unei scurgeri de gaze, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș- Severin.

Proprietarul, care se afla singur în locuință, a suferit arsuri, fiind transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Caransebeș.

După explozie, alimentarea cu gaze a blocului a fost întreruptă, iar o echipă de inspectori de la Inspectoratul de Stat în Construcții urmează să verifice dacă a fost afectată structura blocului.
 
 
 
Loading...