


TRAGEDIE în Mehedinți! Explozie în balconul unui apartament. Bilanțul VICTIMELOR
O explozie a avut loc, sâmbătă, în balconul unui apartament din localitatea Șimian, Mehedinți.
TRAGEDIE ÎN TELEVIZIUNE! FANII LUI CABRAL SUNT ÎN LACRIMI! "S-A SINUCIS CU O STICLĂ!" IMAGINI GREU DE PRIVIT
Din nefericire, o tânără, în vârstă de 29 de ani, a fost rănită la mâini şi picioare, fiind transportată la spital.
TRISTEȚE ÎN TEATRUL ROMÂNESC! FLORIN PIERSIC! A ÎNCETAT ÎN URMĂ CU CÂTEVA ORE! DAN NEGRU A CONFIRMAT TOTUL (GALERIE FOTO)
Mai precis, pompierii mehedinteni au fost solicitaţi să intervină pentru salvarea unei victime, care a suferit arsuri, in urma unei explozii cauzate de acumularile de gaze de la o butelie, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, scrie News.ro.
LACRIMI PENTRU CĂTĂLIN BOTEZATU! S-A ÎNTÂMPLAT DUPĂ OPERAȚIA CUMPLITĂ! E DE NERECUNOSCUT (GALERIE FOTO)
”Victima, o tânără de circa 29 de ani, a suferit arsuri de gradul I, la nivelul mâinilor şi picioarelor, ca urmare a producerii unei explozii, in balconul locuinţei, situate la etajul al II lea al unui imobil. Paramedicii SMURD i-au acordat tinerei primul ajutor, ulterior fiind preluată de echipajul SAJ şi transportata la UPU”, au menționat reprezentanţii ISU Mehedinţi.
Celelalte apartamente din imobil nu au fost afectate, deoarece butelia care a provocat explozia a fost în balconul apartamentului.