Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Explozie puternică în Mureș: Doi bătrâni care au suferit arsuri grave, transferați la un spital din Belgia, cu un elicopter al MApN

Explozie puternică în Mureș: Doi bătrâni care au suferit arsuri grave, transferați la un spital din Belgia, cu un elicopter al MApN

Un articol de: B1.ro - 18 Noi 2018, 19:29
Explozie puternică în Mureș: Doi bătrâni care au suferit arsuri grave, transferați la un spital din Belgia, cu un elicopter al MApN Eveniment

Doi bătrâni din județul Mureș au suferit arsuri grave în urma unei explozii care s-a produs duminică dimineață în locuința lor din localitatea Gornești. Victimele sunt un bărbat în vârstî de 76 de ani, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului și o femeie de 69 de ani, cu arsuri pe 70% din corp. Cei doi sunt transferați duminică seară, la un spital din Belgia cu un avion Spartan al Ministerului Apărării Naționale, potrivit unui comunicat de presă al instituției. 

”O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni de evacuare medicală, efectuează duminică, 18 noiembrie, o misiune umanitară de urgenţă pe ruta Târgu Mureș – Bruxelles, Belgia, pentru transferul a doi pacienți.

Pacienții prezentând arsuri pe aproximativ 70-80% din suprafața corpului vor fi asistați pe timpul zborului de către o echipă medicală SMURD din București și vor fi transportați la Spitalul Militar “Reine Astrid” din Bruxelles, Belgia.

Misiunea se efectuează la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, ca urmare a acordului primit din partea instituției medicale belgiene la apelul lansat de către Ministerul Sănătății pentru transferul răniților.

Aeronava este operată de către un echipaj format din comandorul Emil Tecuceanu – comandant aeronavă și doi piloți, căpitanii Valentin Chiriac și Mihai Vârdol.

Echipa medicală a M.Ap.N. este alcătuită din colonelul medic Dragoș Tudose, plutonierul-major Dumitru Miu și plutonierul Elena Călin”, se arată în comunicatul de presă al MApN. 

Transferul celor doi pacienți la unitatea medicală din Belgia vine în aceeași zi în care o altă pacientă cu arsuri nu a putut fi adusă la un spital din Capitală, din lipsă de paturi. Femeia în vârstă de 68 de ani a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, de unde a fost apoi transferată la Timișoara pentru că la Bucureşti nu mai sunt locuri. (Detalii AICI)

Citeşte mai multe despre:   Mures,   Belgia,   mapn