Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Caracal: O adolescentă, salvată dintr-o fântână din zona gării

Caracal: O adolescentă, salvată dintr-o fântână din zona gării

Un articol de: Irina Mina - 21 Mar 2019, 22:09
Eveniment

O adolescentă, în vârstă de 15 ani, a fost salvată de pompierii ISU Olt, joi-seară, dintr-o fântână din zona gării din Caracal, după ce aceasta ar fi căzut accidental.

Se pare că fata a căzut accidental în fântâna părăsită, adâncă de aproximativ 6 metri, cu un diametru de 60 centimetri, scrie adevătul.ro.

„În momentul sosirii echipajelor, adolescenta, în vârstă de 15 ani, din municipiul Caracal, a fost găsită conştientă, la o adâncime de circa şase metri, diametru fântânii fiind de numai 60 de centimetri. Cu ajutorul cordiţelor de salvare şi a unui ham, pompierii au reuşit să o aducă pe fată la suprafaţă. Pacienta a fost preluată de echipajul SMURD, conştientă, fără urme vizibile de traumă, cu hipotermie uşoară, şi a fost transportatăla CPU Caracal“, a precizat Alin Băsăşteanu, purtătorul de cuvânt al ISU Olt.

 

Citeşte mai multe despre:   Caracal
 
 
 
Loading...