Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Fincantieri încearcă să amâne deznodământul licitației pentru corvete: Italienii contestă componența comisiei 

Fincantieri încearcă să amâne deznodământul licitației pentru corvete: Italienii contestă componența comisiei 

Un articol de: Redacția B1.ro - 10 Iun 2019, 17:04
Foto: nato.int Eveniment

Italienii de la Fincantieri ar încerca să amâne deznodământul licitației pentru corvete, informează Newsweek. Totul, în contextul în care compania nu ar avea nicio șansă să câștige licitația care poate fi acum deblocată după plecarea lui Liviu Dragnea din funcțiile publice, odată cu condamnarea la închisoare. 

Potrivit sursei citate, italienii încearcă să facă acest lucru prin contestarea componenței comisiei de licitație. 

În aprilie 2018 a fost întocmit procesul verbal de confirmare a componenței comisiei de licitație, la ședință participând inclusiv reprezentanți ai grupului italian Fincantieri, care au semnat documentul, dându-și astfel acordul pentru componența comisiei. 

Acum, cei de la Fincantieri acuză că stabilirea membrilor comisiei a fost făcută fără respectarea prevederilor Hotărârii de Guvern 48/2018, care normează desfășurarea procedurii de selecție a constructorului de corvete. Ei susțin că Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială (OCATS) din MapN nu ar fi avut nici un membru în comisia de licitație, ceea ce, dacă s-ar dovedi a fi adevărat ar invalida procedura de selecție. 

Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Apărării au făcut referire la aceeași hotărâre de Guvern, precizând că articolul invocat de italieni prevede "nominalizarea" unor membri ai comisiei de licitație de către OCATS, dar nu neapărat desemnarea unor membri proveniți din Oficiul de Compensare pentru Achiziții de Tehnică Specială. 

Acest punct de vedere al MApN a fost contestat de Fincantieri la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). 

În aceste condiții, dacă CNSC va da dreptate grupului italian, licitația pentru corvete poate fi anulată. 

Fincantieri a mai făcut apel la CNSC, cerând să fie parte într-un litigiu dintre asocierea Naval Group (Franța) – Șantierul naval Constanța și Consiliu. 
 

Citeşte mai multe despre:   Fincantieri