Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Firma unui cunoscut lider UDMR, vizată de acțiunea în forță a DIICOT

Firma unui cunoscut lider UDMR, vizată de acțiunea în forță a DIICOT

Un articol de: - 09 Mai 2018, 13:08
Firma unui cunoscut lider UDMR, vizată de acțiunea în forță a DIICOT Eveniment

Procurorii DIICOT și ofițerii de poliție judiciară fac miercuri 68 de percheziții în toată țara într-un dosar privind o presupusă fraudă de 10 milioane de lei a fondurilor din sănătate. 

Una dintre firmele vizate de acțiunea penală este deţinută de fostul lider UDMR Gyorgy Frunda, informează Digi 24. Frunda a avut mai multe mandate de senator și a fost candidat al UDMR la alegerile prezidențiale din 1996. Potrivit sursei citate, acesta nu are nicio calitate în dosarul anchetat de procurorii DIICOT, firma vizată fiind deținută de el, dar administrată de o altă persoană. 

În această cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi  fraudă informatică, potrivit unui comunicat de presă al DIICOT

”În fapt s-a reținut că începând cu anul 2013 mai multe persoane de pe teritoriul județului Mureș și nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenți medicali), au falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripții medicale și registre, prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultații, dispozitive medicale recomandate fictiv). În concret, se recomanda a fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate dispozitive medicale identificate cu codul C05 – catetere urinare, dispozitive care nu erau necesare pacienților. Toate aceste fapte au fost comise în beneficiul a două societăţi comerciale ambele cu sediul în Tg. Mureș, care în mod scriptic asigurau livrarea acestor produse către pacienți situați pe întreg teritoriul țării, fiind încasată astfel contravaloarea acestora în mod injust”, se arată într-un comunicat de presă al DIICOT.
 

Citeşte mai multe despre:   DIICOT,   UDMR,   Gyorgy Frunda