Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Fiul lui Teo Peter: Nu s-a făcut dreptate, criminalul este în libertate

Fiul lui Teo Peter: Nu s-a făcut dreptate, criminalul este în libertate

Un articol de: - 30 Mar 2011, 16:37
Foto: adevarul.ro Eveniment

După ce WikiLeaks a publicat mai multe cablograme legate de cazul Teo Peter din care reiese că familia fostului cântăreț ar fi primit despăgubiri financiare din partea Statelor Unite în valoare de 1 milion de dolari, fiul fostului basist de la Compact a dorit să ofere mai multe detalii despre acest lucru în direct pentru B1 TV.

Claudiu Peter, a declarat că indiferent care a fost suma viața unui om nu are preț mai ales fiindcă pușcașul american responsabil de moartea lui Teo Peter este în libertate.

“Vorbim de viața unui om, indiferent care ar fi fost suma o viață de om nu poate fi cumpărată, mai ales fiindcă știm că în cazul lui Teo Peter nu s-a făcut dreptate, criminalul este in libertate”, a declarat Claudiu Peter în direct pentru B1 TV.

Acesta a ținut să dezmintă informațiile conform cărora ar fi primit despăgubiri în valoare de 1 milion de dolari pentru moartea tatălui său.

“Nu a fost vorba de 1 milion de dolari, nu o să spun  suma fiindca din câte îmi amintesc actele semnate cu americanii sunt confidențiale”, spune Claudiu Peter.

În final acesta a dorit să emită un avertisment pentru autoritățile române spunând că un nou caz Teo Peter poate avea loc oricând.

“Reproșez faptul că nu s-a luat nici o măsură după atâția ani, de a crea un cadrul legal cetățenilor români pentru a fi în siguranță în țara lor. Dacă mâine pușcașul marin american se întoarce în România și mai omoară un om, procedura va fi la fel, va pleca cu elicopterul și va fi departe de justiția din România”, a concluzionat Claudiu Peter.

Fiul lui Teo Peter, despre moartea acestuia


Citeşte mai multe despre:   despăgubiri,   Romania,   Statele Unite
 
 
 
Loading...