Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Focar de Covid-19 la Primăria Timișoara. Mai mulți angajați au fost confirmați pozitiv

Focar de Covid-19 la Primăria Timișoara. Mai mulți angajați au fost confirmați pozitiv

Un articol de: Catinca Giosanu - 06 Ian 2021, 16:45
Focar de Covid-19 la Primăria Timișoara. Mai mulți angajați au fost confirmați pozitiv Foto: hepta.ro/ Abaca Press / Aditya Sutanta/ABACA Eveniment

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a raportat în cursul ziei de miercuri un nou focar de infecție cu COVID-19 depistat în cadrul Primăriei municipiului Timişoara. Șase angajaţi ai Direcţiei tehnice au fost depistaţi pozitiv la teste.

 

Un nou focar de infecție cu coronavirus a izbucnit la Timișoara

 

”Primăria Municipiului Timişoara a fost înştiinţată astăzi, de către DSP Timiş de existenţa a şase cazuri confirmate cu COVID-19. Instituţia a devenit, potrivit definiţiei legale, focar în supraveghere. Cele şase persoane activează în cadrul Direcţiei tehnice, unde va începe ancheta epidemiologică şi testarea angajaţilor. Până la aflarea rezultatelor testelor, toţi angajaţii direcţiei sunt în telemuncă. De asemenea, s-a început efectuarea dezinfecţiei atât în birourile Direcţiei tehnice, cât şi în alte birouri din cadrul instituţiei, care au colaborat, în ultima perioadă, cu angajaţii Direcţiei tehnice. Activitatea în birouri era, oricum, redusă, datorită zilelor libere de sărbători şi ca urmare a reorganizării muncii celor 600 de angajaţi, în ture şi în sistem telemuncă. Focarul se va stinge în termen de 14 zile, dacă nu va mai fi identificat vreun angajat pozitiv COVID-19”, se arată într-un comunicat transmis de primărie.

În prezent, nu se cunoaşte starea în care sunt cei şase infectaţi angajați ai primăriei care au fost contagiați cu virusul SARS-CoV-2.

 

Bilanț sumbru în România

 

Pandemia de coronavirus continuă să facă prăpăd în România. Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a raportat miercur, 6 ianuarie, alte mii de cazuri noi descoperite față de bilanț COVID-19 5 ianuarie.

Până astăzi, 6 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 654.007 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).Mărturia fratelui unei victime de la Onești, despre intervenția Poliției: De la început m-au luat cu minciuni. Au zis că ...

586.764 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.719 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în București, 944.

De asemenea, au fost raportate 121 de decese (77 bărbați și 44 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și București.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.847. Dintre acestea, 1.070 sunt internate la ATI.

Citeşte mai multe despre:   focar de coronavirus,   Primaria Timisoara