Știm că timpul tău e prețios, așa că nu te vom deranja cu știri care nu sunt știri.
Abonează-te la notificările B1.ro și vei primi o selecție riguroasă a celor mai importante știri ale zilei.
Nu, multumesc Accept
Acasa Ştiri Eveniment Focar de Covid-19 la Spitalul Elias. Ce măsuri a luat conducerea spitalului

Focar de Covid-19 la Spitalul Elias. Ce măsuri a luat conducerea spitalului

Un articol de: Raluca Tindeche - 20 Oct 2020, 21:08
Focar de Covid-19 la Spitalul Elias. Ce măsuri a luat conducerea spitalului Foto: Hepta - Abaca Press / Utrecht Robin/ABACAPRESS.COM Eveniment

Un focar de Covid-19 a izbucnit la Spitalul Elias din București, unde 26 de medici au fost confirmați cu Covid-19, a precizat, Slivius Negoiță, purtătorul de cuvânt al spitalului. 

Astfel, conducerea spitalului a anunțat câteva măsuri, după infectarea cadrelor medicale. 

,,Se suspendă activitatea de internare a pacienților în Secția clinică de neurologie, unde au fost depistați pozitivi 11 angajați, pentru o perioadă de 14 zile. Pacienții care sunt internați în prezent în secție vor fi tratați până la externare sau transferați, după caz.

Se limitează activitatea secțiilor chirurgicale și a Unității de îngrijiri postoperatorii la preluarea urgențelor chirurgicale până luni, 26 octombrie 2020, constatând prezența noului coronavirus la 15 dintre angajați. Patologia chirurgicală care nu constituie urgență va fi rezolvată în condiții de programare, după această dată. Informațiile pot fi modificate în perioada următoare, având în vedere că anchetele epidemiologice sunt în curs și că sunt așteptate rezultatele altor 64 teste.'', conform comunicatului, citat de Digi 24. 

Citeşte mai multe despre:   focar,   spital elias,   covid